Terapie prin artă cu deținuții de la Penitenciarul Rahova

Lucrul cu deținuții este o experiență aparte. Regizorul Iulian Gliță face terapie prin artă, de vreo șase ani, la Penitenciarul Rahova.

Despre deținuți se vorbește în șoaptă sau deloc. În lumea de dincolo de gratii puțini își doresc să pătrundă, dar să o mai și înțeleagă. În realitatea paralelă guvernată de reguli nescrise trăiesc totuși oameni, produs al unei societăți din care facem parte cu toții și la a cărei construcție contribuim în fiecare zi. Câți dintre noi au curajul să-i ajute, să-i îndrume, să-i călăuzească în așa fel încât rănile trecutului să se vindece? Prea puțini. Și totuși, regizorul și actorul Iulian Gliță și-a asumat acest rol. De șase ani a creat un spațiu fără prejudecăți, oferind o a doua șansă unor oameni în care nu a crezut nimeni până la el. Poate de aceea deținuții ne spun despre el: „E Dumnezeul nostru!”.

Nimic nu se face cu forța

Schimbarea nu vine imediat. Nu faci asta timp de șase luni și devii, brusc, sclipitor și cu o minte brici. Ai nevoie de răbdare, de timp. „Asta îmi spunea și profesorul Florian Colceag, cu care lucrez deja de doi ani pe abilități, pe vocație, specializare, căci predau și în cadrul Kogaion Gifted Academy, prima Academie de Cunoaștere și Inteligență Integrată și Complexă din România”, afirmă Iulian Gliță. De acolo a învățat tot felul de metode de a preda. „Altfel vii și te deschizi față de un copil, de exemplu, cu atât mai mult față de un deținut. Nimic nu se face cu forța. Asta e frumos”. I-a învățat pe deținuți să formeze o echipă, să nu fie egoiști. „Societatea asta face. Dacă vrei să nu faci parte din turmă trebuie să te liniștești și știi exact ce vrei să faci. Un fost deținut m-a sunat și m-a rugat să-i iau copilul, care are 8 ani, la cursurile mele de teatru, ca să fie altfel, să învețe alte lucruri. Îmi spunea cât a contat experiența din penitenciar pentru el. Astea sunt lucrurile frumoase. Nu iau bani de la penitenciar, tot ce fac este voluntar. De ce este important? O să vedeți, în timp, cât de mult contează. Dacă nu dăruiești, nu vine nimic înapoi”, susține regizorul.

„Am nevoie să știu exact ce mesaj transmit”

Intră într-un rol, treptat. A reușit să creeze o bijuterie din personajul pe care regizorul Dan Pița i l-a încredințat, cel al lui Mogâldeață, copilul din flori al lui Florin Zamfirescu în „Kyra Kyralina”. „Experiența mea de viață, destul de tumultuoasă, m-a ajutat să ajung ușor la personaj, pentru că e un copil al nimănui. E bun pe la casa omului, ajută și el cum și cât poate. Mogâldeață e mut. Cum să transmiți emoția când ești mut? Lucrând cu copiii cu probleme, surdo-muți, pe cazuri sociale, știam exact cum își manifestă o stare. Chiar dacă tu îi vezi că zâmbesc, ei nu pot să rostească ceea ce simt. Onomatopeele acelea pe care ei le scot au un sens. La fiecare personaj pe care îl construiesc, ca actor și regizor, am nevoie să știu clar ce vreau să transmit. Personajul meu era unul închis, introvertit, se ascundea tot timpul, avea probleme de vizual în sensul că nu se plăcea pe el. Hainele din Kyra Kyralina, blana pe care o purta personajul meu, căciula, care era într- un fel, toate astea te făceau să înțelegi cum este el. Puteam să ajung la personaj, dar poate mult mai greu. Așa, mi-a fost ușor. Am dat și ideea cu dinții, mulajul de dinți făcut de Ionel Popa, care a făcut efectele speciale, care nu trebuia să mă lase să vorbesc. Am cântat la flaut, ca să pot demonstra că, în spatele hainelor, a aparenței, se află multă sensibilitate. Secvența a fost filmată câteva ore”, spune Iulian Gliță.

FOTO: Hainele din Kyra Kyralina, blana pe care o purta personajul meu