Mii de susţinători ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan s-au strâns sâmbătă seară la Istanbul pentru a-şi confirma susţinerea faţă de şeful statului după eşecul unei tentative de lovitură de stat lansată de un grup de militari, relatează AFP.
Patru oficiali cu rang înalt au fost reținuți
Printre cei patru oficiali se află şi un membru al Curţii Constituţionale. A fost reţinut şi comandantul Armatei a doua, militarul cu cel mai înalt grad care a fost reţinut până acum. Armata a doua protejează graniţele Turciei cu Irakul, Iranul şi Siria. Și comandantul corpului al treilea din Armata I fost reținut, precum și un fost şef al Forţelor Aeriene în perioada 2013 - 2015, cel care e considerat "creierul" tentativei de lovitură de stat.
Erdogan cere Statelor Unite extrădarea predicatorului Gulen
"SUA, trebuie să extrădați această persoană", a cerut șeful statului în fața unei mulțimi de mii de susținători, referindu-se la inamicul său Fethullah Gulen, instalat în Pennsylvania și care a negat orice implicare în tentativa de lovitură de stat.
Autoritățile ordonă detenția a 2.745 de judecători și procurori după puci
Autoritățile turce au ordonat sâmbătă plasarea în detenție a 2.745 de judecători și procurori după tentativa de lovitură de stat militară vineri, a anunțat canalul NTV, în timp ce guvernul a trecut la măsuri de pedepsire contra adepților suspectați ai clericului instalat în Statele Unite Fethullah Gulen, informează Reuters.
Tentativa de puci ar fi fost înscenată
Clericul musulman instalat în Statele Unite Fethullah Gulen, ai cărui adepți sunt făcuți responsabili de Turcia pentru lovitura de stat eșuată, a declarat sâmbătă că tentativa de puci ar fi putut fi înscenată și a cerut poporului turc să nu vadă intervenția armatei într-o lumină pozitivă, informează Reuters
Măsuri speciale pentru baza NATO
Autorităţile turce au impus măsuri speciale de securitate în jurul bazei militare Incirlik, situată în sudul Turciei, unde sunt staţionaţi militari ai coaliţiei coordonate de SUA care participă la operaţiunile antiteroriste din Irak şi Siria.
Situaţia în Turcia este în totalitate sub control
Situaţia în Turcia este "sub control în totalitate", a anunţat sâmbătă după-amiază premierul Benali Yildirim, după confruntările militare soldate cu 265 de morţi, între o facţiune a armatei care a încercat înlăturarea Administraţiei Recep Erdogan şi alte structuri ale serviciilor de securitate.
Aeroportul Ataturk din Istanbul a fost redeschis, sâmbătă după-amiază, după ce sute de zboruri fuseseră anulate din cauza tentativei de lovitură de stat din Turcia
Președintele Recep Erdogan a transmis un mesaj televizat, cerând oamenilor să se opună loviturii de stat, pe care a numit-o „trădare”.
Declarație belicoasă
Citește mai departe ...
Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Alte articole din categoria: Internaţional
Alte articole din categorie
19,00Lei
Poveştile Reginei Maria a României
40,00Lei
LASA UN COMENTARIU