Scrisoarea capcană pentru şeful Deutsche Bank, revendicată de o grupare anarhistă italiană

Scrisoarea capcană pentru şeful Deutsche Bank, revendicată de o grupare anarhistă italiană

Persoane necunoscute i-au trimis directorului Deutsche Bank, Josef Ackermann, un plic suspect, care conţinea substanţe explozive, a anunţat poliţia germană, citată de Bloomberg.

UPDATE: Scrisoarea capcană, ce conţinea o substanţă explozivă a fost revendicată de gruparea anarhistă italiană de stânga FAI, a anunţat, azi, poliţia germană, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. Potrivit unui comunicat al poliţiei, gruparea autointitulată "Federazione Anarchica Informale" a revendicat trimiterea scrisorii adresate personal lui Ackermann şi interceptate, ieri dimineaţa, de angajaţi ai băncii, cărora plicul li s-a părut suspect.

Scrisoarea de revendicare, redactată de mână, în limba italiană, era ascunsă în scrisoarea capcană şi vorbea despre "trei explozii împotriva unor bănci, bancheri, păduchi şi căpuşe", a indicat, azi, poliţia germană Oamenii legii pleacă acum de la premisa că gruparea anarhistă a mai trimis alte două scrisori capcană. "Putea exploda la deschidere" Mai exact, plicul conţinea o pulbere care ar fi putut exploda la deschidere, a specificat Alexander Kiessling, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Frankfurt.

Aparenta tentativă de asasinat împotriva CEO Deutsche Bank a fost dejucată de angajaţi ai băncii, cărora plicul li s-a părut suspect, deoarece volumul acestuia depăşea dimensiunile standard ale scrisorilor primite de obicei de Ackermann.

Ackerman, care a preluat conducerea băncii în anul 2002, urmează să îşi părăsească postul peste şase luni - în mai 2012.

Un fost CEO Deutsche Bank, Alfred Herrhausen, a fost ucis în 1989. În drum spre serviciu, Mercedesul său blindat a sărit în aer. Atentatul a fost revendicat atunci de extremiştii de stânga din facţiunea Armata Roşie.

În urma acestui incident, poliţia din New York a suplimentat paza filialelor Deutsche Bank din metropola americană, dar şi a celorlalte instituţii financiare, mai informează Bloomberg. FBI a luat deja legătura cu poliţia germană pentru a evalua posibilele riscuri la adresa băncilor americane.

Un oficial din poliţia newyorkeză a dezvăluit că angajaţii băncilor primesc numeroase ameninţări cu moartea, în special avertismente legate de colete capcană şi plicuri cu antrax. Astfel de ameninţări s-au înmulţit după debutul mişcării de protest anticapitalism, Ocupaţi Wall Street.

Ne puteți urmări și pe Google News