Tensiuni majore între Rusia şi Japonia. Putin cheamă liderii G7 în Rusia

Tensiuni majore între Rusia şi Japonia. Putin cheamă liderii G7 în Rusia

La Forumul Economic Oriental de la Vladivostok, care a avut loc, joi, preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus premierului japonez Shinzo Abe rezolvarea diferendului între Moscova şi Tokyo privind suveranitatea asupra insulelor Kurile.

Cu acest prilej, Putin a menţionat legăturile militare ale Japoniei cu Statele Unite.

Rusia şi-a exprimat de mai multe ori preocuparea faţă de sistemele militare americane desfăşurate pe teritoriul nipon.

Prin această propunere, Putin şi-a exprimat speranţa că tratatul de pace ruso-japonez va putea fi semnat în viitor şi că părţile vor elimina până la urmă neînţelegerile din relaţiile bilaterale.

De asemenea, Putin i-a invitat joi pe liderii G7 în Rusia, dacă doresc ca Rusia să fie reprimită în acest club al principalelor economii ale lumii şi să se revină astfel la formatul G8 existent înaintea excluderii Rusiei după anexarea Crimeei în anul 2014.

„La vremea sa, ultimul G8 urma să se desfăşoare în Rusia. Rămânem deschişi, iar dacă partenerii noştri doresc să vină, am fi încântaţi″⁣, a spus preşedintele rus.

„Din ce am înţeles, aşa s-a întâmplat în G7 (la summitul din august de la Biarritz) şi tot a fost util. Prin urmare, nu refuzăm niciun tip de cooperare″⁣, a completat liderul de la Kremlin.

Preşedintele american Donald Trump a insistat în timpul ultimului summit G7 (ce reuneşte SUA, Germania, Canada, Regatul Unit, Franţa, Italia şi Japonia) că Rusia ar trebui să revină în acest grup, propunere avansată anterior şi de Italia şi Japonia, însă el a ezitat cu privire la o invitare a lui Putin la următorul summit G7 care se va desfăşura anul viitor în SUA, admiţând că încă nu există unanimitate pentru o reprimire a Rusiei între membrii acestui grup.

Totodată, preşedintele rus a mai spus că ţara sa va produce rachete care au fost interzise prin acordul nuclear de referinţă din timpul Războiului Rece care s-a încheiat luna trecută.

După terminarea lucrărilor forumului, Putin a precizat că este îngrijorat de discuţiile purtate de SUA cu privire la instalarea de rachete în Japonia şi Coreea de Sud, o desfăşurare despre care a spus că ar acoperi părţi din teritoriul rus, potrivit unimedia.info

 

Ne puteți urmări și pe Google News