Tensiunile cresc odată cu vizita premierului Viktor Orban la Băile Tușnad, iar în acest context, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, solicită intervenția forțelor de ordine.
Forțele de ordine sunt chemate în contextul în care mai multe organizaţii româneşti vor fi prezente sâmbătă la discursul susţinut de premierul Ungariei, Viktor Orban, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad.
Borboly menționează într-un comunicat că, potrivit informațiilor apărute în mediul online, un grup de activiști extremiști, având legătură cu Mihai Tîrnoveanu, se pregătesc să participe sâmbătă la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad. Comunicatul a fost transmis presei.
Ministerul de Interne, solicitat să intervină la Băile Tușnad
Având în vedere această situație, președintele Consiliului Județean Harghita a trimis o scrisoare către Ministerul de Interne, solicitând intervenția forțelor de ordine „pentru a nu expune comunitatea la o nouă ruşine, aşa cum s-a întâmplat în data de 8 iulie, la Valea Uzului”.
Reprezentanții organizațiilor românești anunță că vor participa la discursul lui Viktor Orban la Băile Tușnad, fiind aceiași care au plasat cele 150 de cruci pentru eroii români în cimitirul de la Valea Uzului, după ce crucile de beton fuseseră îndepărtate prin decizia instanței.
În comunicat, Borboly subliniază că legea trebuie să primeze și organele statului trebuie să intervină pentru a împiedica această acțiune. „Legea trebuie să fie mai presus de toate şi toate organele statului trebuie să intervină pentru ca aceşti oameni care doresc să facă circ, să apară în presă, care instigă la ură şi nu ţin cont de lege, să fie opriţi.
Eu sper ca de data aceasta, cel puţin acum, dacă la 8 iulie nu a fost posibil, Jandarmeria Română să intervină, şi cei care nu sunt invitaţi să participe la acest eveniment să fie opriţi în a genera escaladarea situaţiei de la Valea Uzului”, a transmis Borboly Csaba.
Nu oricine poate asista la discursul lui Viktor Orban
În comunicat se mai arată că Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad „nu poate fi locul unor manifestări negative, ca cele din 8 iulie, deoarece la lucrările Universităţii participă personalităţi politice, diplomaţi din mai multe ţări, şi îngăduirea unor manifestări care nu-şi au locul ar dăuna imaginii statului român”.
În premieră, organizatorii Universității Tusvanyos au anunțat că la discursul lui Viktor Orban participanții trebuie să se înregistreze pe site-ul evenimentului, în timp ce în trecut participarea era liberă.
Miercuri, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, i-a îndemnat pe participanții la Universitatea de Vară Tusvanyos să nu răspundă provocărilor în cazul în care vor avea invitați neautorizați.
Şi primarul din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, le-a cerut participanţilor să fie toleranţi.
„În ziua de sâmbătă vom avea, din păcate, oaspeţi neinvitaţi, musafiri neinvitaţi şi vă rog frumos, cei care sunteţi prezenţi, să fiţi toleranţi şi să dăm dovadă că, într-adevăr, a venit vremea păcii”, a spus Butyka Zsolt, referindu-se la mottoul din acest an al Universităţii de Vară, care este „Vremea păcii”.
Manifestanții români vor fi prezenți la Băile Tușnad
Unul dintre inițiatorii acțiunii de la Valea Uzului din 8 iulie, care a anunțat că va fi prezent sâmbătă la Băile Tușnad, a participat și în 2022 la discursul lui Viktor Orban. Împreună cu alte două persoane, el a afișat un banner cu mesajul: „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc”, referindu-se la mottoul de anul trecut al evenimentului, care a fost „Unele lucruri sunt eterne”.
În timpul discursului, a fost huiduit de unii participanți și scos din zona în care Orban își ținea discursul de către forțele de ordine.
Acesta a anunțat că sâmbătă, la ora 09.30, cei care doresc vor porni din fața Bisericii Ortodoxe spre locul unde Viktor Orban își va ține discursul. A dat asigurări că participarea lor la eveniment va fi pașnică și că nu vor răspunde provocărilor.