Tensiune si spectacol

Tensiune si spectacol

CFR Cluj si Poli Timisoara au remizat aseara, in Ardeal, scor 2-2, la capatul celui mai frumos meci de pana acum in primele doua etape.

Derby-ul Vestului s-a terminat nedecis aseara, CFR Cluj remizand pe teren propriu cu Poli Timisoara, scor 2-2. Golurile au fost marcate de Semedo (3), Trica (29), pentru gazde, respectiv Mihaita Plesan (13 si 66).

Din minutul 64, aparatorul central Jonathan McKain a fost eliminat pentru doua cartonase galbene. Ultimul avertisment a fost incasat de banatean pentru un fault din postura de ultim aparator. Acesta a fost ultimul joc din etapa a doua. Steaua a ramas singura echipa cu punctaj maxim.

Plesan si McKain, la Dinamo! Meciul de la Cluj a fost superb, cu ocazii si rasturnari spectaculoase de scor. CFR Cluj a condus de doua ori, dar a fost egalata de fiecare data de Mihaita Plesan. „Am avut mare noroc cu Popica”, a declarat, cu modestie, eroul Plesan, autor a trei goluri in doua etape pentru Poli.

Dupa partida, Marian Iancu, patronul timisorenilor, a anuntat ca acesta a fost ultimul joc la Poli pentru Plesan si McKain. Cei doi vor fi transferati la Dinamo, cluburile intelegandu-se deja aseara.

Tensiunea a atins cote ridicate in minutul 76, la scorul de 2-2, cand Didy a fost tras de tricou in careu, iar „centralul” Cristi Balaj a dictat penalty pentru gazde. A executat tot Didy. Sutul brazilianului a fost aparat de portarul Marius Popa. In lotul clujenilor, tensiunea e usor sesizabila.  Aseara, in momentul in care au fost inlocuiti, Fabianni si Semedo i-au cerut socoteala tehnicianului.

Florentin Petre, spre Gruia CFR Cluj este pe cale sa mai repatrieze un jucator de la TSKA Sofia, echipa bulgara de unde a fost achizitionat mijlocasul Eugen Trica. Antrenorul Ioan Andone insista sa-l aduca la formatia din cartierul Gruia pe Florentin Petre, unul dintre jucatorii sai preferati din perioada in care antrena Dinamo.

La randul lui, Petre ii poarta un respect deosebit „Falcosului”. „Nea Ando e unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat vreodata”, a declarat, in repetate randuri, mijlocasul de banda dreapta. „Piticul” mai are contract doi ani cu gruparea din Sofia, dar este dispus sa vina la Cluj.

LIGA I

CFR CLUJ - POLI TIM...................................................2-2 Marcatori: Semedo (3), Trica (29) / Plesan (13 si 66)

CFR: Stancioiu 6 - Tony 6, Cadu 5, Sandberg 7, Panin 5 - Culio 5 (84, Ogbonna), Trica 7, Dani 5 - Semedo 6 (73, Manuel Jose 6), Fabbiani 5 (73, G. Muresan 6), Didy 6. Antrenor: Ioan Andone

POLI: M. Popa 9 - St. Stancu 5, McKain 4, Canu 6, Dancia 5 - Abiodun 6 (53, Torje 6), Alexa 5 (63, Vrsici 6), Plesan 8 (83, Srhoj), Artiom Karamian 7 - I. Ganea 7, G. Bucur 6. Antrenor: Dusan Uhrin jr

> Stadion: „Constantin Radulescu”; Spectatori: 14.000; Eliminat: McKain (64); Arbitri: Cr. Balaj 6 - Z. Szekely 6, I. Popa 6

Ne puteți urmări și pe Google News