După uluitoarea victorie înregistrată în fața Serenei Williams (6-0, 6-2), Simona Halep a declarat că a venit la Turneul Campioanelor fără mari așteptări, fapt ce o determină să joace fără presiune
Constănțeanca în vârstă de 23 de ani a mai spus că vrea să repete parcursul de la Roland Garos, acolo unde jucătoarea noastră a evoluat în ultimul act al turneului din capitala Franței.
„Am avut o perioadă dificilă înaintea acestui turneu şi am spus că vreau să lucrez la serviciu, pentru că la Beijing nu m-a ajutat prea mult. Am muncit din greu în fiecare zi, cam 20 de minute numai la serviciu. Pot să spun că joc aici aşa cum am făcut-o la French Open, fără presiune, fără aşteptări. Pentru că dacă mă aştept la ceva, corpul meu se încordează foarte mult şi nu pot juca. Am venit aici să o iau meci cu meci şi să văd cât de departe pot ajunge, dar acum este unul dintre cele mai bune turnee din acest an pentru mine. Sunt bucuroasă de mine şi vreau să profit de acest moment”, a afirmat Halep.
Simona va susține mâine ultimul joc din Grupa Roșie a turneului dotat cu premii în valoare de peste șase milioane de dolari, împotriva sârboaicei Ana Ivanovici.