TENIS. Monica Niculescu s-a calificat în actul secund de la US Open

Tenismena Monica Niculescu a reușit, ieri, să acceadă în turul doi al turneului de mare Șlem de la US Open, după ce a învins-o pe sportiva kazahă Iaroslava Șvedova, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-1, 7-5, devenind, astfel, a cincea jucătoare din România care va juca în această fază a competiției

După succesul obținut în fața tenismenei din Kazahstan (locul 50 WTA), Monica va juca în turul al doilea împotriva sportivei Barbora Zahlavova Strycova (Cehia/favorita cu numărul 30), care a dispus de Ashleigh Barty, din Australia, scor 6-1, 6-3. Calificarea în turul al doilea de la US Open este răsplătită cu suma de 60.420 de dolari și 70 de puncte WTA.

Mai mult, pe lângă Monica Niculescu, celelalte tenismene din România care vor juca în actul secund al turneului de Mare Șlem sunt: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina-Camelia Begu și Alexandra Dulgheru.