Templul vechi de 7.000 de ani de la Parța, cu statuile de 2 metri care se luminau special de două ori pe an, la echinocții, va deveni muzeu. Cu bani europeni, autoritățile vor replica 1:1 sanctuarul descoperit de arheologi în urmă cu patru decenii. Aflat la mai puțin de 20 de kilometri distanță de Timișoara, sanctuarul de la Parța este cel mai bine păstrat sanctuar neolitic din România, unicat în lume prin prisma descoperirilor din el, deoarece conține inventarul integral al unui monument cultic.
La Parța, comună de lângă Timișoara, a fost descoperit la sfârșitul anilor 70, un sanctuar vechi de 7.000 de ani. Piesa centrală a templului este un grup statuar înalt de aproximativ 2 metri, cu două siluete alipite, una cu cap de femeie și alta cu cap de taur. Pe peretele vestic exista un orificiu ce lăsa să pătrundă lumina soarelui în interior, pe capul de taur, doar două zile pe an, la echinocţiul de primăvară și la cel de toamnă, marcând astfel începutul și finalul anului agricol.
În cadrul unui proiect transfrontalier România – Serbia derulat de Consiliul Județean Timiș prin Muzeul Național al Banatului (MNAB) împreună cu localitatea sârbă Novi Knezevac, au fost accesați bani europeni pentru a pune în valoare vestigii istorice importante din cele două țări.
Astfel, în Timiș va fi construit punctul muzeal de la Parța, unde va fi realizată o replică în mărime naturală a sitului arheologic cu sanctuarul descoperit aici.
”Sanctuarul neolitic a fost descoperit începând cu 1980, prin dezvelirea statuii monumentale, care s-a remarcat imediat ca un element arhitectonic de excepție, martor al prezenței unui obiectiv de locuire foarte important care se păstra în condiții bune de conservare. Cercetările sistematice care au urmat au demonstrat existența în acel loc a unei clădiri monumentale, de aproximativ 11,5 x 6 metri, care conținea spații delimitate de mai mică dimensiune, în care se găseau păstrate artefacte neolitice care puteau releva destinația diferitelor încăperi ale sanctuarului. În jurul sanctuarului se găseau clădiri cu funcțiuni cu structură complexă, care puteau fi puse în legătură cu destinația cultică a sanctuarului.
Rezultatele investigării arheologice au demonstrat existența aici a două sanctuare suprapuse, amândouă aparținând neoliticului mijlociu, din care cel de al doilea avea două etape de refacere.
Foarte important este și faptul că săpăturile atent documentate au dovedit că sanctuarul II a fost incendiat intenționat și distrus sistematic, probabil ca urmare a unui ritual care a permis conservarea în bune condiții a artefactelor depozitate în sanctuar, precum și a elementelor arhitecturale cu valoare spirituală care se găseau în componența sanctuarului”, a declarat pentru EVZ directorul MNAB, Claudiu Ilaș.
În oglindă, în cadrul aceluiași proiect, ”Valorificarea potenţialului siturilor arheologice Parţa si Majdan pentru stimularea turismului în zona transfrontalieră a Banatului”, care are un buget total de 665.303,61 euro ( CJ Timiș – 15.200 euro, Muzeul Național al Banatului – 402.660,61 euro şi Municipalitatea Novi Knezevac – 247.443 euro), în localitatea sârbească va fi reabilitat situl arheologic, care va dobândi astfel un punct de vizitare, o expoziţie unde vor putea fi văzute copii cu toate artefactele care au fost descoperite aici. De asemenea, vor fi recondiţionate criptele bisericii.