Deși temperaturile sunt în scădere, este mai cald decât ar fi normal în această perioadă. METEO
- Cora Muntean
- 11 ianuarie 2018, 00:00
În întreaga țară temperaturile, deși mai scăzute, se situează peste valorile specifice celei de-a doua decade a lunii ianuarie.
Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala ploi în regiunile sudice şi pe arii restrânse în restul teritoriului. La munte, local vor fi precipitaţii mixte în prima parte a zilei, când vor fi condiţii de polei, apoi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări. Procesul de răcire a vremii continuă, iar sâmbătă valul de frig va cuprinde toată țara. Temperaturile se încadrează între 0 și 8 grade Celsius.
În Capitală, vremea se va menţine închisă. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla moderat. Și în Capitală vremea se răcește în următoarele zile. Temperaturile se situează între 3 și 6 grade Celsius.