Republica Moldova. Vremea va fi plăcută, azi, 5 iulie, în Republica Moldova, fără excese termice, după cum au informat meteorologii. Temperaturile se vor menține la un nivel ceva mai scăzut decât specificul acestei perioade. Cu valori cuprinse între 25 și 28 de grade Celsius. Va fi înnorat doar în partea sudică a Basarabiei, în restul zonelor, va fi Soare pe tot parcursul zilei.
Vreme fără ieșiri în decor, în Republica Moldova, vineri, 5 iulie. Temperaturile vor fi sub media acestei perioade
Se vor înregistra 28 de grade Celsius la Cahul și Chișinău, 27 la Ștefan-Vodă, 26 la Bălți și câte 25 de grade la Rîbnița și Briceni. Minima zilei va fi de 16 grade, au anunțat specialiștii meteo.
Mâine, în prima zi a weekendului, temperaturile vor fi într-o ușoară creștere cu valori de 28 - 30 de grade Celsius.
În România, vineri, vremea se va încălzi, iar temperaturile vor fi ridicate și în jumătatea sudică a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, atunci când se vor semnala averse pe arii restrânse în nord și centru și izolat în restul teritoriului, după cum au spus meteorologii.
Temperaturile rămân ridicate în România, sunt condiții ca dimineață să apară ceață în unele zone
Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 20 de grade. Valorile termice vor fi mai mici în depresiunile intramontane, dar și ușor mai ridicate pe litoral. Pe areale mici vor fi condiții de apariție a ceții.
În ceea ce privește condițiile meteo din București, astăzi, valorile termice vor fi în creștere față de ziua anterioară, vremea va deveni călduroasă, iar temperatura maximă va cuprinsă între valorile de 32 și 33 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă anunțată de specialiști va oscila între 16 și 19 grade Celsius.