Ne retragem, au fost doar niște exerciții militare, pe lângă ucraineni, pe acolo, au anunțat rușii zilele trecute. Nu se retrag deloc, au anunțat două zile mai târziu, britanicii, scumpi la vorbă, când este vorba despre chestii serioase, și estonienii, direct interesați, pentru că se simt foarte expuși. Cum este cu rușii, când spun că se retrag de undeva?
„Unitățile din districtele militare de Sud și Vest care și-au încheiat misiunile au început deja să se îmbarce în transportul feroviar și auto și vor începe să se mute astăzi în garnizoanele lor. Unități separate vor defila pe jos ca parte a convoaielor militare. O serie de exerciții de antrenament de luptă, inclusiv exerciții, au fost efectuate conform planificării. Dar unele exerciții sunt încă în desfășurare. Forțele armate ruse continuă o serie de exerciții la scară largă pentru pregătirea operațională a trupelor și forțelor. Practic toate districtele militare, flotele și trupele aeropurtate participă”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov. Bursele au părut să-l creadă, pentru că și-au revenit un pic după anunț.
Pe bune, au fost doar niște exerciții militare, m-am întrebat la auzul veștii. Mi-am adus însă aminte de un episod din istorie, unul din multele în care rușii, precum șuții de buzunare, au pocnit din degetele mâinii stângi, pentru ca cu acelea ale mâinii drepte să extragă portofelul din buzunarul fraierului. Pe numele prețios, îi zice diversiune, și fraierii o admiră: băi, de ce jocuri inteligente sunt capabili rușii ăștia! Da, sunt inteligente, dar doar pentru cei dispuși să considere că a-ți trage semenul pe sfoară, a-l jefui și batjocori, este o calitate, doar pentru tembelii care exclamă admirativ, la auzul unei nemernicii comise de un bandit: ce șmecher este!
De o asemenea șmecherie, tipică politicii rusești, aceea care te îmbrățișează frățește în timp ce-ți fură ceasul de la mână, sau uită că are să-ți restituie un Tezaur, ori îți ciuntește țara, am aflat din documentele publicate în cartea Arhiva Mitrokhin. În monumentala lucrare, scrisă pe baza dosarelor din arhiva informațiilor externe KGB copiate de-a lungul unui sfert de secol de către ofițerul KGB Vasili Mitrokhin, este povestit episodul tragerii pe sfoară a lui Imre Nagy, liderul „Contra-revoluției maghiare din 1956”, de către Iuri Andropov, pe atunci ambasador al URSS în Ungaria.
După cum bine se știe, Ungaria a cunoscut în 1956 prima mișcare anticomuniste de masă, numită de istorici „Lupta de eliberare de sub ocupația sovietică și împotriva comunismului”, mai cunoscută pe la noi sub numele de „Contra-revoluția maghiară din 1956”. În fruntea acestei mișcări de masă, care a dus la numirea sa ca premier, Imre Nagy a inițiat o serie de măsuri de neacceptat pentru Moscova, printre care ieșirea Ungariei din Tratatul de la Varșovia, reintroducerea pluralismului politic, plus alte măsuri contrare viziunilor sovietice. Urmare, Ungaria a fost invadată de trupele Armatei Roșii și, cu sprijin românesc, Imre Nagy a fost atras într-o capcană, răpit de pe teritoriul maghiar, adus în România și anchetat de sovietici. Doi ani mai târziu, în 1958, a fost retrimis la Budapesta, judecat, condamnat la moarte și executat. Mii de budapestani au fost uciși de tancurile sovietice drept represalii, aproape un milion de maghiari, unu din nouă, au plecat în bejenie, prin lume.
Să vedem până unde a mers cu minciuna sfruntată Andropov, viitor șef al KGB și viitor secretar general al PCUS, așa cum este relatat episodul tragerii pe sfoară a lui Imre Nagy, în vederea ocupării țării sale cu cât mai puține pierderi din partea armatelor frățești, așa cum este el relatat în lucrarea menționată: „Andropov și-a exploatat șiretenia, convingându-l cu succes pe Imre Nagy că Armata Roșie se retrage, în timp ce punea la cale răsturnarea acestuia. Când comandantul-șef(n.m. al armatei maghiare) a telefonat în dimineața de 4 noiembrie la biroul primului-ministru(n.m. maghiar) să raporteze despre atacul sovietic, Nagy i-a spus: Ambasadorul Andropov e la mine și mă asigură că a fost o greșeală și că guvernul sovietic n-a ordonat niciun atac asupra Ungariei. Ambasadorul și cu mine încercăm să vorbim cu Moscova.”
Moscova avea să folosească aceeași strategie a minciunii și 12 ani mai târziu, în 1968, atunci când a strivit „Primăvara de la Praga” sub șenilele tancurilor Armata Roșiei. Pretextul a fost că forțele reformiste ar fi fost dotate militar de către americani. „La 19 iulie, Pravda publica un articol despre descoperirea unei ascunzători secrete de arme de proveniență americană, ambalate în cutii cu inscripția „Made in USA”. Minciună golănească, armele erau rămase din război, ambalate de agenții KGB și GRU în lăzi scrise cu vopsea de ei și așezate în ascunzători descoperite tot de ei.
Întâmplarea a făcut că am recitit recent Arhiva Mitrokhin. De aceea, la auzul veștii că rușii s-ar retrage din preajma Ucrainei am surâs amar, după care iar am zâmbit, tot amar, atunci când am citit în presa românească titluri din care răzbătea răsuflarea ușurată. Rușii - sper că este evident, când spun rușii nu mă refer la Cehov, la Rahmaninov, sau la Rubliov - nu trebuie crezuți niciodată, cu atât mai puțin atunci când au de dat vești bune pentru alții, sau când afirmă că dreptatea este de partea lor.