Telenovelele, refugiu pentru monştrii sacri

Telenovelele, refugiu pentru monştrii sacri

Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Carmen Stănescu nu mai pot fi văzuţi pe scenele de teatru.

În ultima stagiune n-au mai putut fi văzute pe scenă nume mari ale teatrului românesc, aşa-numiţii „monştri sacri“, care se pare că au fost „pensionaţi“ forţat de directorii instituţiilor la care activează. Este vorba despre actori în vârstă, dar perfect lucizi, care făceau spectacole cu casa plină.

Unul dintre cele mari succese de casă ale Teatrului Naţional (TNB) a fost „Take, Ianke şi Cadâr“, care a avut premiera în 2001, cu veteranii Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Marin Moraru. Ion Caramitru, directorul TNB, spune că marii actori nu mai apar pe scenă nu pentru că sunt marginalizaţi, ci pentru că pur şi simplu nu mai vor.

Este cazul lui Gheorghe Dinică şi al lui Marin Moraru, cărora li s-au oferit roluri importante pe care le-au refuzat, fiindcă „au intrat pe telenovele“. De exemplu, unul dintre proiectele refuzate a fost „Titanic Vals“, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marin Moraru în rolul principal, „rol care i-ar fi venit ca o mănuşă“, în opinia directorului TNB.

Cei doi „monştri sacri“ şi-au anunţat disponibilitatea de a mai juca doar în „Take, Ianke şi Cadâr“, însă reluarea acestei producţii este condiţionată de starea de sănătate a lui Radu Beligan, care s-a accidentat în noiembrie anul trecut. Veteranii au fost plătiţi, în acest spectacol, pe drepturi de autor, considerate de unii exagerate, iar spectacolul s-a jucat, în medie, de două-trei ori pe lună.

REVOLTATĂ

Carmen Stănescu, „pensionată“ forţat

Numele care a fost invocat cel mai des este al actriţei Carmen Stănescu, care nu a mai putut fi văzută de un an în niciun spectacol al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Carmen Stănescu, în vârstă de 83 de ani, ne-a confirmat că, de la întreruperea reprezentaţiilor cu „Egoistul“ de Jean Anouilh, în noiembrie anul trecut, din cauza îmbolnăvirii lui Radu Beligan, ea nu mai apare în niciun spectacol al TNB, acolo unde este angajată de 63 de ani, din 1945. „Caramitru nu ne bagă în seamă“ „Nu e voinţa mea, dar din cauza asta nu mai joc“, ne-a declarat actriţa; „nici Damian (Crâşmaru, soţul actriţei - n.r., în vârstă de 77 de ani) nu prea mai joacă“. Tonul actriţei devine sarcastic atunci când este întrebată care ar putea fi cauzele acestei situaţii: „Directorul pe care-l avem nu ne mai bagă în seamă. Se ocupă de cei de la Bulandra, pe ei îi iubeşte“. Penultimul spectacol în care a jucat actriţa a fost „Leul în iarnă“, în 2001, în regia lui Petre Bokor.

„Conducerea ar trebui să se ocupe de soarta marilor actori ai teatrului românesc. Nu-i de ajuns să-i plângem după ce au murit. Într-adevăr, e păcat, aş putea spune o crimă“ ceea ce se întâmplă cu marii actori, defineşte situaţia, cu amărăciune, Adela Mărculescu, în vârstă de 69 de ani, care mai joacă acum alături de Damian Crâşmaru într-un singur spectacol: „Dulcea pasăre a tinereţii“, la Sala Atelier. Damian Crâşmaru este distribuit şi în „Burghezul gentilom“.

„Doar gropar după o vârstă“

Contactat de EVZ pentru a da replica acestor acuzaţii, actualul director al TNB, Ion Caramitru, spune că este o mare mândrie pentru un teatru naţional să aibă pe scena lui actori de la Bulandra, precum Victor Rebengiuc, care are rolul principal în „Burghezul gentilom“.

În ce o priveşte pe Carmen Stănescu, pe care o consideră „o actriţă de mare anvergură“, Caramitru spune că din această toamnă i se va propune un rol special pentru ea, care să-i pună în valoare talentul.

În opinia lui Caramitru, situaţiile de acest tip sunt determinate de doi factori principali: „disponibilităţile de distribuire după o anumită vârstă scad drastic“, şi „regizorilor nu li se poate impune distribuţia“ unui anume spectacol. Mircea Diaconu, director la Teatrul Nottara, lămureşte pentru EVZ situaţiile în care un actor pensionar poate activa în continuare într-un teatru: ori pe un alt sistem de contract fix, sau plătiţi pe Legea drepturilor de autor, urmare a unui contract de colaborare.

În prima situaţie, în care, consideră Diaconu, „salariile sunt mici şi proaste“, se află şi Carmen Stănescu, „reangajată în cumul“, conform declaraţiei lui Caramitru. Contactată de EVZ, actriţa a refuzat totuşi să ne dezvăluie suma pe care o primeşte în continuare de la TNB, deşi nu joacă de un an.

Cea de-a doua situaţie, a drepturilor de autor, este apărată de Diaconu, care consideră că „tinerii actori, care stau la umbra salariului fix şi sigur, n-au de ce să se revolte. „În teatru există generali şi soldaţi, spunea regretatul Octavian Cotescu. Este firesc ca un mare actor să fie căutat, cerut de public şi, prin urmare, plătit mai bine“. Totuşi, Diaconu spune că sumele mari vehiculate prin zvonuri pentru „monştrii sacri“ sunt exagerate şi că aceste onorarii se ridică, de obicei, la valoarea de 50-200 de euro pe reprezentaţie.

Aceeaşi explicaţie are Diaconu şi pentru actorii în vârstă care nu mai joacă: „După o anumită vârstă, nu mai poţi să-l joci decât ori pe tatăl lui Hamlet, ori groparul, nu mai poţi să-l joci pe Hamlet“.

MODIFICĂRI

Noi norme la lege

Normele de aplicare a Legii pentru instituţiile de spectacole sau concerte (Legea 8/2006) sunt controversate. Acestea ar duce la o flexibilizare a veniturilor, deşi consideră că vor fi „dificil de aplicat“. Conform Normelor propuse de MCC, contractele de muncă sunt dublate, în fiecare an, de o anexă sau un act adiţional rezultate în urma unei evaluări anuale, din care decurge şi eventuala modificare a categoriei de salarizare pentru anul următor.

Ne puteți urmări și pe Google News