Un telefon branduit Yahoo! va fi lansat luna viitoare în Japonia, ţara unde site-ul american este printre cele mai accesate, scrie TechCrunh.
Telefonul va fi lansat de SoftBank, al treilea mare operator de telefonie mobilă din Japonia, care este şi acţionarul majoritar al Yahoo! Japonia.
Terminalul este produs de Sharp şi are un ecran de 4 inch, cameră foto de 8 megapixeli, sistem de operare Android 2.3, Bluetooth, Wi-Fi şi slot pentru card. În plus, telefonul are funcţie e-wallet ceea ce înseamnă că poate fi folosit pe post de portofel electronic. Acest lucru nu este ceva neobişnuit în Ţara Soarelui Răsare, japonezii folosind telefonul pentru a plăti cumpărăturile de mai mulţi ani.
Telefonul va include servicii precum Yahoo! Licitaţii, un calendar, un dicţionar şi Yahoo! Loco. SoftBank va livra telefonul Yahoo! în Japonia, începând de luna viitoare.