Telefoanele mobile şi tabletele interzise în şcolile şi liceele din Franţa
- Vasile Andrei
- 30 iulie 2018, 21:08
În şcolile şi liceele din Franţa telefoanele mobile vor fi interzise. Parlamentul a adoptat azi o lege în acest sens. Decizia este definitivă şi, în acelaşi timp, se pliază pe promisiunea făcută de actualul preşedinte al ţării, încă din campania electorală.
Votul final de azi pe acest proiect de lege a fost promovat de majoritatea parlamentară care îl susţine pe Emmanuel Macron şi de parlamentarii de centru.
În consecinţă, elevii nu vor mai putea utiliza în spaţiul şcolii niciun fel de obiect conectat - telefon, tabletă sau ceas.
Interdicţia este destinată elevilor cu vârsta de până în 15 ani, arată Agerpres.
Este drept că vor exista şi excepţii de la regulă, dar acestea vor fi evidenţiate în cadrul regulamentului fiecărei unităţi şcolare în parte.
Decizia de acum nu e totuşi nouă. În condiţiile în care Codul învăţământului din Franţa interzice încă din 2010 folosirea telefoanelor mobile "în timpul oricărei activităţi de învăţământ şi în locurile prevăzute de regulamentul intern".
Cu toate acestea, ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a declarat că legea actuală era necesară, oferind un cadru juridic mult mai clar pentru astfel de interdicţii în spaţiul şcolar.