Magazinele nu vor mai avea voie să vândă telefoane mobile care nu pot recepționa mesajele sistemului național de avertizare în situații de urgență, cunoscute ca RO-ALERT. În cazul în care nu vor respecta această cerință, comercianții își vor asuma riscul de a fi amendați până la 100.000 de lei, potrivit unui proiect de OUG, lansat recent în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne.
Comercianții care vor alege să ignore interdicția vor fi amenendati, în prima fază, cu sume cuprinse între 35.000 și 75.000 de lei. Dacă încălcarea prevederilor se va repeta, aceștia riscă sancțiuni cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei.
„Telefoanele mobile aflate în stoc sau contractate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT, pot fi comercializate până la lichidarea acestor stocuri, dar nu mai târziu de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. După expirarea termenului (...), se interzice operatorilor economici comercializarea telefoanelor mobile care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT”, se arată în propunerea de OUG.
Momentan, „Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului privind operarea Sistemului de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT” se află în dezbatere publică pe siteul MAI, urmând să fie adoptat de către Guvern și publicat în Monitorul Oficial.