Telefoane mobile la 1800?! Dovada călătoriei în timp, într-o pictură cunoscută. Ce are fata în mâini, de fapt
- Ramona Rotaru
- 28 aprilie 2023, 21:29
O pictură realizată de Ferdinand Georg Waldmüller în anul 1860 pare a fi dovada faptului că există călătoria în timp. Femeia din tablou este absorbită de un dispozitiv care, cu siguranță nu era inventat în urmă cu 150 de ani. Cum explică experții acest lucru.
Tabloul „The Expected One”, realizat de pictorul Ferdinand George Waldmüller în anii 1860 a ridicat multe semne de întrebare. El pare să fie dovada călătoriilor în timp, asta datorită dispozitivului pe care femeia pictată îl ține în mână.
În tablou este ilustrată o femeie, distrasă de tot ce se întâmplă în jurul ei și cu ochii la ceea ce astăzi am spune că e un dispozitiv extrem de popular - telefonul. În colțul din dreapta jos este un bărbat ghemuit, cu o floare în mână, care privește la femeie, însă ea nu pare să îl observe.
Fotografia tabloului a devenit virală în 2017, în timp ce opera de artă era expusă la Muzeul Neue Pinakothek din München, Germania. În zilele noastre, dispozitivul pe care femeia îl ține în mână nu mai este o raritate, așa că oamenii au început să facă glume pe seama picturii, susținând că tânăra stă pe Tinder și îl ignoră pe tânărul care o așteaptă cu flori.
Primul apel de pe un telefon mobil a fost făcut de Cooper pe 3 aprilie 1973, iar primul dispozitiv de acest gen a fost lansat pe piață în 1983. Cu toate acestea, în tabloul realizat de Waldmüller în anii 1860, femeia pare să țină în mână un telefon. Acestea au fost concluziile trase în perioada modernă, mulți susținând că tabloul este dovada clară a călătoriei în timp.
Tabloul lui Waldmüller, interpretat greșit în era tehnologiei
Spre dezamăgirea tuturor, specialiștii explică ce se află în mâinile tinerei desenată de pictor în urmă cu 150 de ani. Aceasta nu este atrasă de vreun dispozitiv modern, ci de o carte de rugăciuni, arătând astfel devotamentul ei față de Dumnezeu, care este mai presus decât bărbatul muritor și dorințele sale pământești.
„Ceea ce mă frapează cel mai mult este cât de mult o schimbare în tehnologie a [schimbat] interpretarea tabloului și, într-un fel, a valorificat întregul său context. Marea schimbare este că, în 1850 sau 1860, fiecare privitor ar fi identificat obiectul în care este absorbită fata ca fiind o carte de rugăciuni. Astăzi, nimeni nu ar putea să nu vadă asemănarea cu scena unei adolescente absorbite de social media pe smartphone-ul ei”, a spus Peter Russell, cel care a observat primul asemănarea dintre cartea de rugăciune și telefonul mobil de astăzi, potrivit mirror.co.uk.