Tehnologia ne ia cu asalt. Sfaturi pentru părinții care vor să-și țină copiii departe de social media
- Bianca Pislaru
- 16 august 2024, 06:49
Într-un nou articol, Vivek Murthy, chirurg, a îndemnat Congresul să solicite platformelor de social media să instaureze o etichetă. Este vorba de o însemnare similară celor de pe produsele din tutun. Aceasta ar urma să avertizeze asupra consecințelor la nivelul sănătății mintale asociate cu utilizarea social media. Este vorba de un impact uriaș în special pentru tineri.
„Dovezile din studiile privind tutunul arată că etichetele de avertizare pot crește gradul de conștientizare și pot schimba comportamentul”, a scris Murthy. El a adăugat că o astfel de etichetă „ar reaminti în mod regulat părinților și adolescenților că social media nu este ceva sigur”.
Social media în viața minorilor
Avertismentul lui Murthy urmează două rapoarte ale Asociației Americane de Psihologie (APA). Acestea abordează utilizarea social media. „Este cu adevărat tragic că părinții sunt nevoiți să [ia aceste măsuri] în loc ca factorii de decizie politică și platformele să facă din [social media] un spațiu mai sigur”, spune Mitchell Prinstein. Acesta este director științific al APA.
Anul trecut, APA a publicat primul său raport privind utilizarea social media la adolescenți. Speranța a fost că firmele de tehnologie și alte părți interesate vor acționa pentru a proteja tinerii utilizatori de orice rău potențial. În 2023, Murthy a emis o declarație publică cu privire la riscul urgent pe care social media îl reprezintă pentru adolescenți. Acesta a menționat că până la 95% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani au declarat că utilizează cel puțin o platformă de social media. De asemenea, mai mult de o treime dintre aceștia au declarat că o folosesc „aproape constant”.
Cel mai recent raport subliniază diverse riscuri potențiale asociate cu utilizarea social media în rândul tinerilor. Printre acestea se numără „hipersensibilitate la feedback-ul social”, somn perturbat, „control subdezvoltat al impulsurilor” și expunerea la ceea ce se numește „conținut dăunător”. Acesta subliniază, de asemenea, că platformele social media sunt concepute pentru consumatorii adulți. Iar copiii și adolescenții au nevoie de mai multe protecții.
Ce pot face părinții
„În timp ce așteptăm și sperăm la schimbare, cred că există câteva lucruri [pe care părinții le pot face]”, spune Prinstein. Expertul încurajează părinții să evite utilizarea rețelelor sociale cât mai mult timp posibil. Dacă părinții consideră că cei mici au nevoie de un telefon pentru a putea comunica cu ei, el le sugerează să cumpere unul fără capacitate de internet.
„În calitate de părinte, am purtat discuții cu părinții prietenilor copiilor noștri. Astfel încât, am putut conveni în cadrul cercurilor sociale ale copiilor noștri [că] nu ne vom grăbi să achiziționăm dispozitive sau telefoane pentru copiii noștri. Iar acest lucru ne-a ajutat foarte mult să putem combate această presiune. Nu ne face să simțim că trebuie să ne grăbim să ne conectăm copiii la un smartphone”, spune Prinstein.
Părinții fac regulile
Atunci când decid că este potrivit ca un copil să obțină primul său cont de social media, părinții trebuie să fie conștienți. Mai exact, să știe faptul că nivelul de maturitate al fiecărui copil este diferit. Prin urmare, trebuie să se asigure că cel mic a deprins abilitățile de care are nevoie pentru a utiliza social media în siguranță. Aceasta include capacitatea de a detecta informațiile eronate și de a-și autoreglementa utilizarea.
„Primul lucru pe care l-aș recomanda este ca familiile [să fie] atente la modul în care copilul lor accesează social media. Să stabilească un plan cu care se simt confortabil în casa lor”, spune Katie Spencer. Aceasta este profesor asistent de pediatrie clinică la Monroe Carell Jr. Children's Hospital.
Vor folosi un telefon, o tabletă, un computer sau un dispozitiv diferit? Unde pot folosi dispozitivul? Cât timp pot folosi dispozitivul? În plus, copiii ar trebui să știe, de asemenea, că părinții vor avea acces la conturile lor de social media. Astfel, vorbim de cunoașterea parolelor și monitorizarea activității.
Încurajați activitățile fără dispozitive
Fie că mergeți la o plimbare, luați cina sau jucați un joc de societate în familie, Spencer îi încurajează pe părinți să creeze „experiențe pozitive comune” cu copiii lor. Este vorba de acele situații în care nu trebuie să stea lipiți de ecranul unui dispozitiv. „Aceste momente de conectare sunt foarte importante pentru dezvoltare”, spune Spencer. Atunci când adulții se deconectează de la aparate, modelează și un comportament mai sănătos pentru copiii lor.
Copiii au nevoie de același spațiu fără tehnologie pentru a dezvolta relații cu colegii lor. „Adolescența este o perioadă în care copiii ar trebui să învețe cum să aibă relații mai complexe”, spune Prinstein. Atunci când copiii se concentrează pe numărul de „followeri” sau aprecieri, ei nu își dezvoltă abilitățile relaționale.
O parte din oferirea acestui timp neîntrerupt, deconectat, este să vă asigurați că copilul și-a închis notificările. „Copiii sunt îngrijorați de faptul că pierd informații din online. Trebuie să oprim notificările pentru a nu le întrerupem constant viața” a spus expertul.
Stabiliți limite de timp
„Folosiți controlul parental pentru a limita ce ore și câte ore folosesc copiii platformele de socializare pe zi”, recomandă Prinstein. Spencer este de acord. „Este important ca părinții să știe că, dacă copilul lor este pe social media toată ziua. Asta înseamnă probabil că nu se implică în activități normative ale copilăriei și în relații cu alții. Lucruri care ar putea contribui la dezvoltarea pozitivă a copilului. Așa că vrem să fim cu adevărat atenți la modul în care timpul este petrecut”, spune ea.
Prinstein crede că, de multe ori, copiii apreciază aceste limite. El crede că, în ciuda nemulțumirilor lor cu privire la restricții, majoritatea copiilor ajung să aprecieze stabilirea unor limite. Acest lucru le oferă o modalitate de a renunța la telefon. Posibilitatea de a da vina pe părinți atenuează respingerea socială pe care ar putea să o primească în acest sens. „Stabilirea unei limite ar putea fi de fapt un lucru pentru care copiii vă mulțumesc”, spune Prinstein, conform Yahoo News .