Teheran: American de origine iraniană, condamnat la moarte pe motiv că "a spionat pentru CIA"

Teheran: American de origine iraniană, condamnat la moarte pe motiv că "a spionat pentru CIA"

Cetățeanul american de origine iraniană Amir Mirzaï Hekmati, judecat de Teheran pentru spionaj în favoarea CIA, a fost condamnat la moarte, fiind găsit vinovat de ”colaborare cu o țară ostilă și spionaj”, a informat agenția de stat din Ira, Fars.

"Amir Mirzaï Hekmati, care s-a recunoscut vinovat de colaborare cu o țară ostilă și spionaj pentru CIA, a fost condamnat la moarte” de către tribunalul revoluționar de la Teheran, a precizat agenția iraniană. Televiziunea de stat iraniană a difuzat luna trecută imagini în care Hekmati mărturisea că ar fi avut ”misiunea” de a ”infiltra” Ministerul iranian al informaţiilor, în folosul CIA. Iranul susține, de asemenea, că Hekemati ar fi fost antrenat, înainte de a fi trimis în Iran, în Irak și Afganistan. Familia tânărului de 28 de ani, care se află în Statele Unite, susține că acesta a mers în Iran pentru a-și vizita bunicile, iar autoritățile americane au solicitat în repetate rânduri elieberarea lui Hekmati. A Tatăl lui Amir Mirzaï Hekmati a declarat că fiul său s-a înrolat în armata americană în 2001, fiind translator pentru pușcașii marini.

”Am fost înşelat de CIA. Deşi am fost desemnat pentru a intra în Iran și a ajunge în serviciile de informaţii iraniene, nu am vrut intenția să subminez Iranul”, ar fi spus americanul de origine iraniană, conform agenției Fars.

Ne puteți urmări și pe Google News