Stagiunea 2016-2017 a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti se deschide cu „Dineu cu proşti”, comedia franţuzească de mare succes a lui Francis Veber adusă în scenă de Ion Caramitru. Unul din cele mai îndrăgite spectacole ale teatrului, vizionat de zeci de mii de români, va avea două noi reprezentaţii, în 20 şi 21 septembrie 2016, de la ora 20.00, pe Scena Mare.
Şi pentru că suntem în Anul Shakespeare, iar protagonistul „Furtunii”, realizate de bulgarul Alexander Morfov cu actorii TNB, este Ion Caramitru, declarat de Consiliul Britanic - Ambasador Shakespeare în România, trebuie să mai amintim că, în zilele de 1 şi 2 octombrie, de la ora 19.30, sunteţi aşteptaţi să urmăriţi o „Furtună” surprinzătoare, cum numai magicienii scenei ştiu să provoace. Multe alte spectacole îndrăgite revin pe afiş, începând cu data de 20 septembrie: „Sinucigaşul”, „Micul infern”, „Anonimul veneţian”, „Idolul şi Ion Anapoda”, „Tectonica sentimentelor”, „Visul unei nopţi de vară” Şi altele.
Noua stagiune readuce pe afiş numele georgianului David Doiashvili, şi nu doar pentru o seară. El este regizorul care ne-a oferit, în deschiderea Festivalului NETA, un vis de spectacol, cu piesa lui Shakespeare „Visul unei nopţi de vară”. Invitat la Naţionalul bucureştean să monteze „Regele Lear” de W. Shakespeare, ambiţiosul artist, care a impus în faţa lumii numele teatrului georgian, a optat pentru o distribuţie tânără, avându-l în rolul titular pe Mihai Constantin. Premiera este prevăzută pentru sfârşitul acestui an, la Sala Mare.
În octombrie, piesa lui Radu F. Alexandru „Luminiţa de la capătul tunelului” va avea premiera la Sala Atelier. În regia lui Mircea Cornişteanu, actorii Monica Davidescu/Iuliana Moise, Constantin Cotimanis, Alexandra Poiană şi Dragoş Stemate vă dau întâlnire cu o satiră de mare actualitate.
Spre finalul lunii octombrie, în premieră la Sala Studio, cea de-a treia montare pe care o realizează renumitul artist bulgar Alexander Morfov pe scenele TNB urmează să iasă la rampă. După „Vizita bătrânei doamne” şi „Furtuna”, o nouă provocare: „No Man’s Land” de Danis Tanović (poate că aţi văzut filmul premiat cu Oscar pentru cel mai bun film străin în 2001!). În distribuţia noii sale montări veţi întâlni tineri şi foarte tineri interpreţi ai scenei româneşti, alături de binecunoscuţi actori ai Naţionalului bucureştean.
La Sala Atelier va intra în repetiţii regizorul Felix Alexa, cu un text de Eugène Labiche, „Crima din strada Lourcine”, în a cărui distribuţie îi veţi întâlni pe Marius Manole, Istvan Teglas, Mihai Calotă, Raluca Aprodu, Victor Ţăpeanu.
Până la finalul anului sunt programate să iasă la public alte două noi spectacole. La Sala Studio ne vom întâlni cu piesa lui Matei Vişniec, „Angajare de clovn”, în regia lui Ion Caramitru, protagoniştii fiind trei dintre cei mai tineri actori ai trupei: Petre Ancuţa, Emilian Mârnea, Forin Călbăjos. Sub auspiciile dramatice ale textului, nu ne îndoim că cei trei comici muzicali îşi vor continua competiţia în acea zonă sensibilă, dintre teatru şi muzică, cu care au adunat aplauze entuziaste, în „Actorchestra” şi „Magic Naţional”.
Actorii tineri
În cadrul programului 9G la TNB, aflat la cea de-a III-a ediţie şi care se derulează la Sala Mică, stagiunea începe cu două noi titluri: „Suntem ultimii cinci”, după Samuel Beckett, regia Dragoş Alexandru Mușoiu şi „Fetiţa-soldat” de Mihaela Michailov, regia Silvia Roman.
Pentru actorii TNB, lunile următoare vor fi bogate în turnee şi festivaluri. Trei dintre spectacolele TNB participă, între 21 și 30 octombrie, la Festivalul Naţional de Teatru: „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, după un roman de Mark Haddon, „Între noi e totul bine” de Dorota Masłowska şi „L᾽Om Dada” de Gigi Căciuleanu.
TNB a pregătit multe alte evenimente.