Actorii trag semnalul de alarmă! Problemele cu care se confruntă teatrul independent în România

Telefonul de la ora 09.00. Teatrul independent, în cădere liberă. Un regizor din București a prezentat pentru EvZ cele mai acute probleme ale acestei industrii.

Teatrul independent din România este într-un puternic declin. Liliana Cîmpeanu, regizor de teatru independent, trage semnalul de alarmă.

EVZ: Față de acum 5-10 ani, cum teatrul independent a cunoscut o evoluție în România?

Liliana Cîmpeanu: Nu! În România, teatrul independent merge din ce în ce mai prost, acesta este adevărul. 5 din 6 spații în care se desfășurau spectacole s-au închis.

EVZ: Ca actor, poți trăi doar din teatru independent?

L.C: Categoric, nu. Ca actor, nu ai cum să trăiești doar din asta în România. Trebuie să-ți mai iei un job part-time sau chiar full-time, neapărat. Bine, există și excepții. Poți trăi din teatru independent doar dacă ești un nume foarte important, altfel nu.

EVZ: Cât interes manifestă publicul pentru astfel de spectacole?

L.C: Cred că autoritățile ar trebui să se implice mai mult, pentru că există public cu apetență în această direcție și actori talentați. E nevoie de mai multe spații de joc și mai ales, de o strategie de comunicare în rândul tinerilor, care să le stârnească interesul. Spun asta, pentru că în mare parte, publicul care merge la teatru are peste 35-40 de ani.