Teatru absurd în Parlament. Liberalii ar vrea și Guvernul picat, și miniștrii avizați

Teatru absurd în Parlament. Liberalii ar vrea și Guvernul picat, și miniștrii avizați

Liberalii vor să le pice guvernul în Parlament, și nu o dată ci de două ori, ca să poată declanșa alegeri parlamentare anticipate. Pe de altă parte, însă, ar dori ca toată lumea să-i laude pe miniștrii propuși, pentru ca imaginea partidului și a liderului său să nu aibă de suferit. În toată această poveste absurdă, cie mai confuzi sunt alegătorii care nu mai înțeleg ce se întâmplă.

Audierea miniștrilor propuși de premierul desemnat, Ludovic Orban, la comisiile parlamentare reunite se desfășoară sub semnul alegerilor anticipate. Liberalii le-au declanșat, USR le-a dorit, UDMR a pus umărul, PSD a acceptat, iar ceilalți, PMP, Pro România și ALDE s-au împăcat cu gândul.

Primul pas a fost făcut, Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură. Asistăm acum la derularea celei de-a doua etape, Ludovic Orban trebuie să ajungă cu un nou Cabinet în Parlament, iar acesta să-l pice la votul de învestitură. Până atunci miniștrii săi trebuie să treacă prin audierile din comisiile parlamentare reunite.

PSD are propriile planuri, pentru a arăta opiniei publice că miniștrii lui Orban nu sunt suficient de pregătiți ca să guverneze și, logic, nu merită să câștige viitoarele alegeri parlamentare, anticipate sau la termen. Și, cel puțin până în prezent social-democrații și-au cam atins scopurile, cu largul concurs al celorlalte grupuri parlamentare, inclusiv USR.

După două zile de audieri, opt dintre cei unsprezece miniștri propuși de premierul desemnat, Ludovic Orban, au primit aviz negativ, Florin Cîțu - Finanțe, Marcel Vela - Interne, Costel Alexe - Mediu, Ionuț Stroe - Tineret și Sport, Ion Ștefan – Dezvoltare, Bogdan Gheorghiu - Cultură, Cătălin Predoiu - Justiție și Monica Anisie – Educație. Doar trei au reușit să treacă de tirul întrebărilor deputaților și senatorilor, Nicolae Ciucă – Apărare, Bogdan Aurescu – Externe și Virgil Popescu – Economie.

Orban iritat de avizele negative