Te vizitează soacra. O treci la întreţinere? VEZI dacă administratorul te trage în piept
- Cristina Lica
- 2 mai 2012, 21:49
Musafirii trebuie trecuţi la întreţinere dacă stau minimum 15 zile pe lună în locuinţa respectivă.
"Locuiesc cu sora mea, iar de câteva luni, vine prietenul meu la mine, însă nu mai mult de două săptămâni pe lună. Noi nu l-am pus la socoteală, am zis că oricum plăteşte întreţinere acolo unde locuieşte. Peste noapte, ne-am trezit cu el la întreţinere fără să ne anunţe nimeni. Administratorul mi-a zis că ne-au pârât vecinii", reclamă Valentina, din Bucureşti. Acesta este unul din cele mai frecvente motive de ceartă între vecinii de la bloc. În cazul multor servicii, plata întreţinerii nu se împarte la numărul de apartamente, ci la numărul de persoane, iar mulţi "uită" să se declare, umflând facturile celorlalţi. "Serviciile care se plătesc în funcţie de numărul de persoane sunt: salariile personalului (femeie de serviciu, administrator etc.), liftul, interfonul şi gunoiul. Apa caldă şi rece este, de regulă, contorizată, plăteşte fiecare cât consumă", explică Dumitru Constantin, preşedintele Asociaţiei Administratorilor şi Cenzorilor din Bucureşti. Legea prevede că la întreţinere trebuie trecute persoanele care locuiesc temporar, minimum 15 zile pe lună. Calculele se fac pe persoană, nu se fac însumări. De exemplu, dacă într-o lună aveţi doi vizitatori, care stau câte 10 zile, acestea nu se cumulează şi nu vor fi trecuţi la întreţinere. Bebeluşii pot "scăpa" de plata întreţinerii Şi proprietarii sau chiriaşii pot solicita să fie scutiţi de la plata întreţinerii (apă rece, caldă, gunoi) când sunt plecaţi. Copiii trebuie trecuţi la întreţinere de cum sunt aduşi de la maternitate, însă anumite asociaţii pot stabili reguli diferite: copiii sunt trecuţi la întreţinere după ce împlinesc trei luni sau chiar cinci ani. "În asociaţia noastră s-a stabilit că persoanele care au copii până la cinci ani nu plătesc întreţinere pentru ei. S-a motivat că sunt căraţi în braţe pe casa scării, iluminatul se face permanent, nu la numărul de persoane, în lift nu ajung la greutatea unei persoane dacă nu sunt însoţiţi, femeia de serviciu nu mătură de pe urma lor", spune Andrei, un locatar din Bucureşti. Unde reclamaţi neregulile Dacă sunteţi nemulţumiţi de modul în care vi s-a calculat întreţinerea şi de numărul de persoane puse la socoteală, faceţi o cerere către preşedintele asociaţiei de proprietari, în care să solicitaţi lămuriri, iar acesta este obligat să vă răspundă în şapte zile. Mai puteţi reclama situaţia la instituţii precum Asociaţia Administratorilor şi Cenzorilor din Bucureşti (0736.525. 603) sau să chemaţi administraţia în instanţă. "Trebuie calculaţi la întreţinere vizitatorii care stau peste 15 zile în casă, dar şi copiii care au peste 3 luni" DUMITRU CONSTANTIN, preşedintele Asociaţiei Cenzorilor Citiţi şi:
- „Nu stau la ultimul etaj, cine repară terasa blocului?”. Reparaţiile la care trebuie să contribuie toți locatarii
- "Când vine mama în vizită, trebuie să plătesc la întreţinere"