O plantă aromatică de origine mediteraneană, cunoscută şi apreciată din antichitate, atît în scop culinar cât şi medicinal după cum subliniază specialiştii.
În bucătăria tradiţională românească, leuşteanul este folosit la murături, ciorbe (miel, fasole, varză), sosuri şi aproape nu există gospodărie în mediul rural unde să nu fie cultivat în grădină pentru calităţile sale culinare dar şi digestive. Dar...
Toate părţile
Rădăcina de leuştean conţine amidon, zahăr, zaharoză, apă, răşină, acid de angelică. Rădăcina proaspătă conţine 0.3-0.5% ulei, iar cea uscată 0.6-1%. Printre valtele, conţine d-terpinol, iar toate părţile plantei conţin ulei volatil, gumirezine, taninuri, grăsimi şi săruri minerale.
Potrivit specialiştilor, leuşteanul are acţiune antiinflamatorie, antibacteriană, antiparazitară, antivirală, antifungică, stimulează funcţia hepato-biliară, acţiune tonic-aperitivă, creşte pofta de mâncare, diuretică, combate steatoza ficatului, reglează ciclul menstrual şi ameliorează dismenoreea, neurotonic, uşor anticoagulant, sedativ, hipotensiv, efect expectorant în afecţiuni respiratorii, antiinflamator, emolient şi cicatrizant la nivelul pielii în afecţiuni cutanate.
Leuşteanul este indicat în bronşite acute şi cronice, dischinezii biliare, dispepsii digestive, anorexie, constipaţie, intoxicaţii alimentare, enterocolite, colopatii spastice, colite fermentative, parazitoze intestinale, boli hepato-biliare, infecţii urinare, litiază renală, hipertensiune arterială, tulburări menstruale.