Taximetriştii CER ca UBER să fie obligat să se autorizeze. În caz contrar, ameninţă cu o GREVĂ

Taximetriştii solicită ca aplicaţiile de tip UBER sau alte platform similare să fie obligate să se autorizeze, în caz contrar ei ameninţă cu o grevă începând cu 17 aprilie.

COTAR solicită adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului prin care ei spun că va fi eliminată pirateria și toate activitățile neautorizate din transporturi. Printre aceste activități ei menționează și serviciile UBER. Contrar ei amenință cu o grevă începând cu 16 aprilie, scrie digi24.ro

”Cât timp există o legislație națională, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor și alții să funcționeze sfidând aceeași legislație, fără a fi sancționați”, spun transportatorii din COTAR, într-un comunicat de presă remis luni.

”Această Ordonanță de Urgență a plecat spre avizare, către Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017. Din informațiile noastre, Ministerul Afacerilor Interne susține această ordonanță. Așteptăm acum și susținerea din partea Ministerului Dezvoltării și cerem Guvernului să adopte cât mai repede această Ordonanță. În privința protestului, până în prezent nu am primit un răspuns de la Primăria Capitalei, nici că a fost aprobat, dar nici că a fost respinsă cererea noastră. Așteptăm până pe 16 aprilie Ordonanța de Urgență pentru eliminarea pirateriei din transporturile rutiere, iar în cazul în care această ordonanță nu va fi dată de guvern, COTAR va organiza acțiuni de protest”, spun ei.

 

COTAR spune că ”haosul din piața trasporturilor pune în pericol investițiile companiilor care respectă legea, deoarece fenomenul pirateriei a luat amploare în ultimul timp și a preluat cea mai mare parte din piață”.