Un șofer de taxi din Timișoara a fost reținut după ce a furat telefonul mobil al unui client.
Șoferul în vârstă de 32 de ani a fost depistat de polițiștii din comuna Giroc, fiind suspectat că a furat telefonul mobil al unui client, informează AGERPRES, citând sursele IPJ Timiș.
''În data de 4 martie, cel în cauză, în calitate de şofer de taxi, ar fi preluat o comandă din Timişoara, iar la destinaţie, pe raza localităţii Giroc, profitând de neatenţia clientului, i-ar fi sustras acestuia telefonul mobil. Prejudiciul în valoare de 1.500 de lei a fost recuperat în totalitate de poliţişti, bunul fiind restituit păgubitului'', comunică reprezentanții IPJ Timiş.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și acuzat de furt calificat, poliția continuând cercetările.