Guvernul nu va modifica taxele în 2012. Promisiunea vine din partea premierului Mihai-Răzvan Ungureanu, care a declarat ieri că "cel puţin până la sfârşitul anului", Guvernul nu are intenţia să schimbe ceva în domeniul taxării.

Pentru firme, un an fiscal predictibil înseamnă că nu vor mai fi nevoite să îşi modifice planurile de afaceri şi să regândească administrarea acestora, făcând cheltuieli suplimentare, uneori chiar împovărătoare. "Un plan de afaceri trebuie croit şi în funcţie de caracterul constant previzibil al felului în care se desfăşoară taxarea", a spus premierul.

Cea mai mare doleanţă

Ani la rândul, lipsa de predictibilitate a mediului fiscal a fost principala problemă a întreprinzătorilor. Afirmaţia premierului Ungureanu vine la doar câteva zile după ce acesta s-a întâlnit cu Consiliul Consultativ pentru mediul de afaceri, format din 26 de şefi de companii, cu care Ungureanu discută problemele ce privesc mediu economic.

Pe de altă parte, oamenii de afaceri cer însă şi scăderea CAS, pe care o consideră cea mai împovărătoare con­tribuţie la buget. La începutul anului, premierul a anunţat că măsura este posibilă, dacă mersul economiei o va permite, iar încasările la buget vor suplini sumele ce se pierd din scăderea CAS.

Bugetarii care pleacă fac loc de majorări

Deocamdată, principala sarcină suplimentară pentru buget în acest an va fi, se pare, pe partea de cheltuieli, şi va consta în majorarea salariilor bugetarilor cu 15%.

Măsura pare dificil de aplicat, luând în calcul legea responsabilităţii fiscale, care cere guvernanţilor să nu majoreze cheltuielile cu personalul bugetar în 2012, stabilite la 39,8 miliarde lei. O soluţie ar fi contrabalansarea creşterilor prin diminuări de personal, spune Ionuţ Dumitru, pre­şedintele Consiliului Fiscal.

"Întrucât cheltuiala cu personalul este un produs a doi factori, orice creştere salarială înseamnă automat o reducere a numărului de angajaţi", a explicat acesta.


39,8 de miliarde de lei

sunt cheltuielile de personal pe care statul şi le-a planificat pentru acest an. Potrivit legii responsabilităţii fiscale suma nu se poate majora

"Întrucât cheltuiala cu personalul este un produs a doi factori, orice creştere salarială înseamnă automat o reducere a numărului de angajaţi"
IONUŢ DUMITRU, preşedintele Consiliului Fiscal

Citiți și:

  • Efectele crizei: Unde cresc şi unde scad salariile
  • Ce planuri politice are premierul
  • Memorandumul cu FMI: Salariile şi pensiile rămân îngheţate. Vor creşte dacă economia îşi permite