Taxa de primă înmatriculare nu numai că a nemulţumit sute de mii de români şi pe oficialii de la Bruxelles, dar a devenit, pentru unii funcţionari publici o bună sursă de bani.
Este şi cazul unui agent-şef de la Serviciul Public Comunitar Bucureşti care, în ultimele luni, a înscris în circulaţie, cu acte false, mai multe autoturisme second-hand, scutind proprietarii de la plata către stat a zeci de mii de lei. Totul, în schimbul a maximum 100 de euro pentru o maşină a cărei primă-înmatriculare costa peste 10.000 de lei.
Mica „afacere“ a agentului-şef Ion Medeleanu, în vârstă de 44 de ani, s-a năruit luni seară, când acesta a fost prins de procurori şi ofiţeri anticorupţie în timp ce primea 300 de lei în schimbul înmatriculării unui Renault Megane pentru care taxa auto se ridica la 12.575 de lei. Chitanţe şi ştampile false
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, poliţistul era ajutat de bucureştenii Daniela Balog şi Radu Croitoriu. Aceştia se ocupau efectiv de falsificarea chitanţelor ce atestau plata taxei auto şi a ştampilelor Direcţiilor de impozite şi taxe.
„Balog şi Croitoriu racolau clienţii. Am reuşit să identificăm până acum doi «samsari» care aduc frecvent maşini din statele vest-europene pentru a le vinde în ţară cu sume mai mari şi al căror câştig a fost serios afectat de taxa auto. Avem însă certitudinea că este vorba despre mult mai mulţi, având în vedere faptul că am găsit chitanţe falsificate din iulie 2007“, au explicat sursele citate.
Cert este că, în ultima lună, Croitoriu a falsificat chitanţe pe baza cărora agentul Medeleanu a înmatriculat în circulaţie un Mercedes Benz C200 - pentru care taxa de primă înmatriculare era de 10.693, 27 de lei, un Citroën Xsara - pentru care valoarea taxei era de 4.045,04 lei şi un Opel Corsa - pentru care proprietarul ar fi trebuit să plătească o taxă de 7.887,62 de lei.
Ultima chitanţă a fost falsificată de Daniela Balog, pe 10 aprilie, şi atesta achitarea taxei de 12.575 de lei pentru autoturismul Renault Megane către firma Sigma - Broker de Asigurări SRL. Documentul purta ştampila (de asemenea falsificată) a Administraţiei Finanţelor Publice Sector 3 şi pe cea a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale. Aceleaşi ştampile au fost aplicate şi pe fişa de înmatriculare a maşinii. Din cei 360 de lei plătiţi de proprietar femeii, 300 au ajuns în mâinile poliţistului.
Acesta a fost reţinut sub acuzaţia de luare de mită, Balog şi Croitoriu fiind învinuiţi de complicitate la înşelăciune, falsificare a instrumentelor oficiale, folosirea instrumentelor oficiale false şi fals material în înscrisuri oficiale. BANI DIN „MĂRUNŢIŞURI“
Inspecţia tehnică, asigurată cu 10 lei
Poliţistul şi complicii săi nu se limitau să-şi scutească clienţii doar de plata taxei auto. Cu 10 lei în plus, aceştia putea scăpa şi de drumul la Registrul Auto Român. Astfel, anchetatorii au descoperit că unul dintre clienţii lui Ion Medeleanu a cumpărat de la acesta nu mai puţin de zece folii de securizare pentru inspecţia tehnică periodică, pe care le-a aplicat pe actele unor maşini aflate la prima înmatriculare în România.