Taxa de poluare, micşorată oficial

Senatorii au adoptat, astăzi, OUG 218/2008 care prevede exceptarea de la obligaţia de plată a taxei de poluare, pentru perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, pentru autovehicule care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene.

Ordonanţa a fost adoptată fără amendamente şi prevede, în plus, modificarea anexelor O.U. 50/2008, care anunţau majorarea taxei de poluare.

Senatorul liberal Varujan Vosganian a subliniat, potrivit Mediafax, că cele două partide aflate acum la guvernare, PSD şi PDL au criticat cu vehemenţă adoptarea acestei taxe de poluare, însă numai înaintea alegerilor, când au organizat tot felul de campanii prin care se încerca eliminarea acesteia. Protrivit lui Vosganian, toate aceste acţiuni au fost cu caracter pur electoral, dovadă fiind faptul că noul Guvern a văzut în aceasta o măsură utilă.

Liberalul a mai precizat că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, "a jurat" în faţa celor de la Automobile Craiova că această măsură este foarte utilă şi a reluat toate argumentele susţinute de foştii guvernanţi.

"Guvernul nu doreşte să anuleze măsura luată pentru ca nu cumva să meargă alţii la Bruxelles să se plângă şi să ceară banii înapoi", a declarat Vosganian, adăugând că  explicaţia potrivit căreia Ordonanţa 50 nu poate fi anulată din motive procedurale este una falsă, adevăratul motiv fiind acela că nu există bani pentru restituirea taxelor deja încasate.

"De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, adică din actualul buget", a spus Vosganian.

SCURT ISTORIC AL TAXEI AUTO

Taxa auto este una dintre cele mai contoversate măsuri guvernamentale, la originea ei aflându-se ministrul Mediului din 2006, Sulfina Barbu. De la bun început a fost dezagreată de Comisia Eurpeană şi a declanşat procedura de infringement asupra României. În 2007, CE a cerut modificarea sistemului de taxare a autovehiculelor, argumentând că reglementările respective sunt discriminatorii în cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar.

La sfârşitul lui 2007, "taxa auto" devine "taxă de mediu" şi este micşorată în funcţie de vechimea autoturismului.

O lună mai târziu, preşedintele Traian Băsescu îi cerea  premierul Călin Popescu Tăriceanu, să anuleze prin ordonanţă de urgenţă taxa auto, acuzându-l pe şeful Guvernului că, prin aplicarea unor astfel de măsuri, îi desconsideră pe români.

2008 ar putea fi numit "Anul taxei auto" pentru că începând cu martie şi până în ultimele zile ale anului, taxa auto a fost îndelung disputată şi modificată. În noiembrie, Guvernul a hotărât ca taxa de poluare auto percepută la achiziţia maşinilor noi să fie suspendată, începând cu 1 decembrie 2008, până la sfârşitul lui decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România şi în Uniunea Europeană.

În decembrie, Guvernul a decis  triplarea taxei de poluare auto la achiziţionarea tuturor vehiculelor second-hand de import, începând cu 15 decembrie, şi creşterea primei de casare pentru scoaterea din uz a maşinilor uzate.