Taxa de parcare trebuie plătită până la 31 martie, în caz contrar contractele fiind reziliate, a reamintit primarul Sectorului 4 al Bucureștiului, Daniel Băluță. Până în prezent, 3.200 de persoane nu au achitat sumele necesare.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a reamintit, vineri, că taxa de parcare trebuie achitată până pe 31 martie. În caz contrar contractele fiind reziliate. Până în prezent, 3.200 de persoane nu au achitat sumele necesare.
3.200 de persoane vizate pentru neplata taxei de parcare la Sectorul 4 București
În postarea de pe Facebook, primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, menționează că doar 3.200 de persoane vizate din 45.000 nu au achitat până în prezent taxa de parcare. Daniel Băluță mai subliniază, în același timp, timpul scurt care a mai rămas până la momentul limită: 13 zile . Preferă dumnealui astfel cifrele ghinioniste, conform unor superstiții?
Edilul mai avertizează, în continuarea consecventă a propiilor idei și intenții, că în caz de neplată la termenul prevăzut contractele vor fi reziliate.
„13 zile. atât mai avem pentru a ne achita taxa de parcare !”
„13 zile! Atât mai avem pentru a ne achita taxa de parcare! E drept, în acest moment, doar 3.200 de utilizatori dintre cei aproape 45.000 de oameni care au contracte de închiriere a locurilor de parcare nu au apucat încă să plătească, aşa că îi îndemn la un ultim efort în zilele ce urmează.
Vă reamintesc, în cazul neachitării taxei de parcare până la 31 martie, sistemul electronic prin care Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4 gestionează platforma de parcări de reşedinţă va rezilia automat contractele pentru care plata nu a fost efectuată", a scris Daniel Băluţă, pe pagina sa oficială de Facebook.
„Ar fi păcat să se piardă un loc de parcare pentru neplata acestei sume modice”
„Ar fi păcat să se piardă un loc de parcare pentru neplata acestei sume modice, nu-i așa?”, a mai spus, ca o reflecție de tip corolar, primarul Sectorului 4 din Capitală, Daniel Băluță.
În urmă cu câteva zile însă, mai multe surse prezentau creșterea taxei de parcare de 10 ori de la 0,5 lei la 5 lei la parcarea de la metrou din Piața Sudului, București.
Dacă anunțul primarului Sectorului 4 din București pare rezonabil, la nivel local, populația bucureșteană este nemulțumită de problema locurilor de parcare și de circulația îngreunată la nivelul întregii capitale a României. Problema este deosebit de veche și nu a fost soluționată mulțumitor până în prezent. Numeroși șoferi reclamă faptul că nu au unde să parcheze dacă vin în București la orele dimineții, în condițiile în care există intenții pentru realizarea unor parcări moderne.