Dragoste, dramă, pasiune, intrigi, prejudecăţi… Surorile Brontë sunt cele care au scris unele dintre cele mai frumoase romane ale literaturii engleze a secolului al XIX-lea.

Se spune despre ele că au schimbat mentalităţi şi percepţia lumii întregi asupra literaturii. "Indiferent ce se alege acum de munca mea, să scriu a fost o bucurie pentru mine. M-a dus din realitatea rece şi dezolantă într-o zonă ireală, însă mai fericită", îi scria Charlotte Brontë agentului ei, la finalizarea romanului "Shirley".

Poveşti despre crime oribile

Pe 21 aprilie 1816 se năştea Charlotte Brontë, iar doi ani mai târziu, la 30 iulie 1818, venea pe lume Emily. În total au fost şase copii: 5 fete şi un băiat. Conform female-ancestors.com, "tatăl avea o natură rece şi violentă, în timp ce mama era blândă, însă bolnăvicioasă. La un an după naşterea micuţei Anne, mama fetelor moare, iar o mătuşă va avea grijă de familie. Făcând parte dintr-o casă educată, însă retrasă, fraţii au început să scrie poveşti încă din copilărie şi au dezvoltat o legătură afectivă deosebit de puternică. Tatăl era preot, şi despre el se spune că le  îngrădea posibilitatea de a ieşi în societate, şi îşi ţinea familia la distanţă. Conform biografilor, "singurele întâlniri dintre ei erau la micul dejun şi la masa de seară. Iar singurul mod în care bărbatul ştia să îşi distreze copiii era să le spună poveşti despre crime oribile şi masacre sălbatice". În 1825 mureau cele două surori mai mari: Maria (10 ani) şi Elizabeth (9 ani), în urma condiţiilor dure din internatul la care fuseseră trimise. Charlotte şi Emily au fost şi ele luate înapoi acasă din acel loc, într-o stare de sănătate deloc bună. Internatul, cu viaţa sa dură şi condiţiile precare, a fost ulterior recreat în romanul "Jane Eyre", de către Charlotte Brontë. Opium şi alcool

Astfel, în familia preotului Brontë au rămas cele trei fete şi un băiat, Branwell. Unicul lor frate era văzut ca cel mai talentat din familie şi toate speranţele fetelor şi ale tatălui se îndreptau către Branwell. BrontëBronteFamily.org. notează că "se credea că ar putea deveni pictor, poet sau journalist". Pe măsură ce au crescut, fetele au acceptat slujbe de profesoare sau guvernante. În 1842, Charlotte şi Emily călătoresc la Bruxelles, unde iau lecţii de franceză şi, la rândul lor, predau engleza. Charlotte se îndrăgosteşte acolo de profesorul său, Constantin Heger, însă acesta este căsătorit iar tânăra, atunci în vârstă de 26 de ani, nu are nicio şansă. După aproape doi ani, timp în care lucrează, pentru o perioadă, ca profesoară de engleză în pensionul condus de soţia lui Heger, a cărei ostilitate o simte din plin, Charlotte este nevoită să se întoarcă în Anglia, alături de sora sa. Deşi se întorc în sânul familiei, vremurile nu sunt deloc fericite. Fratele lor devenise dependent de opium şi alcool. Mai mult, pierduse o serie de oportunităţi, iar din cel mai recent post de preceptor fusese alungat după ce se descoperise că are o aventură cu stăpâna casei. Familia a fost cu atat mai afectată cu cât şi Anne lucra pentru aceeaşi familie.

Pseudonime masculine

Tânărul a devenit subiectul de bârfă al satului, iar în sânul familiei oscila între crize de isterie, ameninţări cu sinuciderea şi comportament copilăresc. În una dintre nopti, surorile l-au descoperit pe tânăr ameţit de băutură în patul său, în timp ce mobila luase foc! "Au fost nevoite să îl care afară şi să stingă flăcările în linişte, pentru a nu-l trezi pe tatăl lor, căruia îi era teamă de foc", notează biografii.  Aceasta este o altă scenă care se regăseşte în "Jane Eyre", deşi criticii vremii au catalogat-o ca fiind oarecum exagerată. Cele trei surori depun eforturi susţinute pentru a deschide un internat. De altfel, acela a fost şi scopul plecării pentru doi ani la Bruxelles al lui Charlotte şi Emily: să îşi extindă cunoştinţele în materie de limbi străine, pentru a putea susţine o şcoală serioasă.

Din nefericire, casa părintească era prea izolată şi prea neprimitoare pentru a atrage elevi. Dezamăgite, fetele se văd nevoite după o vreme să renunţe la demers şi, încă odată, îşi întorc atenţia către scris. În mai 1846, surorile publică pentru prima oară un volum de poezii, conform biografiei facuta de BBC History. Costurile sunt suportate integral de ele (mai exact, din moştenirea primită în urma morţii mătuşii lor) şi aleg să se semneze sub pseudonimele masculine Currer (Charlotte), Ellis (Emily) şi Acton (Anne) Bell. Un an mai tarziu, Anne publica romanul "Agnes Grey" şi, tot atunci, apare "Jane Eyre", cartea scrisă de Charlotte.

Dubla fatalitate

"Jane Eyer" are un succes fulminant, fiind una dintre cele mai bine vândute cărţi ale anului 1847. În 1848, Anne publica cel de-al doilea roman al său, "The Tenant of Wildfell Hall" (titlul cărţii fiind tradus în română "Necunoscuta de la Wildfell Hall"), iar vânzările depăşesc aşteptările. În schimb, primul şi singurul roman semnat de Emily, "Wuthering Heights" ("La răscruce de vânturi") este criticat aspru şi abia dacă se vinde. În acelaşi an, 1848, în septembrie, sănătatea fratelui lor se degradează treptat. Va muri la vârsta de 31 de ani.

Unele surse spun că de tuberculoză, însă nu este unanim acceptată ipoteza. Fatalitate: Emily răceşte la înmormântarea lui şi, trei luni mai târziu, pe 19 decembrie, se stinge şi ea de tuberculoză, după ce refuzase până în ultima clipă să fie văzută de un doctor, să se odihnească sau să ia medicamente. Iar fatalitate: la nici jumătate de an, moare şi Anne de aceeaşi boală. Avea 29 de ani.

Charlotte rămâne singură cu tatăl său, dar deja era o scriitoare  recunoscută… Conform biografilor, "restul reiese din cărţile acestor surori care dacă nu ar fi trăit într-o asemenea familie, poate că nu ar fi reuşit să scrie bijuteriile care şi-au pus amprenta asupra literaturii universale".

<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/4fs_dbBXBik" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>