Fostul ministru Gabriel Oprea a fost achitat de prima instanță în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. Acesta a murit într-un accident, în timp ce însoțea coloana oficială. Tatăl polițistului este nemulțumit de decizia judecătorilor și susține, cu lacrimi în ochi, că „este inadmisibil.. ca să dea o asemenea sentință”
Tribunalului București a decis să îl achite pe fostul ministru de interne Gabriel Oprea în dosarul cu privire la moartea polițistului Bogdan Gigină. Judecătorii au considerat că fostul ministru nu are nici o responsabilitate pentru accidentul în care și-a pierdut viața polițistul. Decizia nu este una definitivă.
În același dosar, judecătorii de la Tribunalul București au decis ca firma care făcea lucrările în zona în care Bogdan Gigină și-a pierdut viața, dar și administratorul ei să răspundă pentru modul în care a fost semnalizată groapa.
Petre Mazilu, administratorul, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare și a primit 100 de zile de muncă în folosul comunității. Firma care efectua lucrările a primit o amendă penală de 330 .000 de lei.
Achitarea lui Gabriel Oprea, inadmisibilă
Cornel Gigină, tatăl lui Bogdan Gigină, este nemulțumit de decizia Tribunalului București și susține că nu s-a așteptat la acest lucru. Părintele îndurerat consideră sentința una inadmisibilă.
„Suntem foarte dezamăgiți de această pronunțare a instanței, nu ne așteptam la acest lucru, unde ne-au răpit singurul copil al nostru, singurul copil care se numește Gigină Cosmin Bogdan. Este inadmisibil câtă încredere am avut în această justiție ca să dea o asemenea sentință. În primul rând ca ministrul de interne să fie achitat folosind abuziv coloana, ca să nu vorvbim de ordinele care se dădeau. Firește că este nedreaptă. Măcar să fi fost această dreptate pentru acest copil tânăr”, a spus tatăl polițistului pentru PRO TV.
Avocatul familiei polițistului ucis susține că la dosar există probe care, în opinia lor, arată vinovăția fostului ministru și nu conduc la achitarea acestuia.
„Sunt multe probe evidente, elocvente, clare care au condus, cel puțin în accepțiunea noastră, la un raționament juridic, logic, în sensul condamnării domnului Oprea. Bogdan nu este victima unui accident rutier, ci era în timpul serviciului, era la ordin, forțat, pus. Toate lucrurile astea au fost cuantificate prin audierile de martori, el nu se plimba cu motocicleta. Pur și simplu era forțat să spargă, să meargă, să depășească pe contrasens, ca să ajungă demnitarul Oprea la locul de reședință”, a spus Cătălin Crăciunescu, avocatul familiei Gigină.