Totul a plecat de la Bogdan Petriceicu Hașdeu, care făcuse la acea vreme o descoperire incredibilă în lucrarea lui John Chamberlayne, scriitor, traducător și membru al Societății Regale. Este vorba despre rugăciunea Tatăl Nostru, care într-un dialect celtic seamănă izbitor cu limba română. Dar... să aflăm despre ce este vorba.
Uimirea de la acea vreme a fost mare, istoricii întrebâmdu-se cum este posibil ca ,,Românii de la Dunăre și Celții din Wales vorbesc una și aceeași limbă”? Cel puţin în rugăciune. Dar, adevărul a fost desluşit după nişte ani...
Rugăciunea Tatăl nostru în limba celtică
Poerinthele nostru cela ce esti en cheri Svintzas case numele Teu Vie emperetzia Ta Facoesa voe Ta en tzer ase si pre poement Poene noastre tzafoetzioace doe noaoe astezi Si lase noaoe datorii le noastre, cum si noi se loesoem datornicilor nostri. Si nu dutze pre noi la ispitire Tze ne mentueste pre noi de vilclianul. Amin”.
A doua variantă – limba română
Părintye nostru csel ese jesti în cieri Svencznisze numelye Tuo Vii imaraczia ta Facsaa sze voja ta cum in cseri asha shi pe pământ Punye nostru cssaszecsio da noo asztesz Shi lasza noo datorilye nostre cum shi noi leszam datornicsilor nostri Shi nu ducs pe noi la ispitivaShix menrujeste pe noi de hitlyunul Amin.
"Eroarea lui Chamberlayne se datorează din cauta unor germani care prin secolul al XVI-lea s-au apucat să culeagă texte în limbi celtice au dat de textul în limba româna (Tatăl Nostru), au văzut scris Wallice sau Wallica şi au confundat cu Welsh sau Wales. Așadar, rugăciunea Tatăl nostru, presupusă ca fiind în dialectul celtic este o eroare și nimic mai mult. Cele două limbi nu au nimic în comun și românii nu au vorbit niciodată aceeași limbă cu celții", concluzionează efemeride.ro.