Printr-o şmecherie legislativă şi cu sprijinul colegilor din PSD, Ilie Sârbu, socrul premierului Ponta, a devenit proprietarul unei vile de protocol. Cu numai 200.000 de euro, el a cumpărat, în anul 2003, în Bucureşti, imobilul din strada Sfântul Spiridon nr.10, compus din subsol, parter, etaj şi 160 metri pătraţi de teren liber.
După nouă ani, conform declaraţiei de avere din 2012, el a vândut vila europarlamentarului PDL Sebastian Bodu cu 540.000 de euro, obţinând un profit de peste 270%. Din declaraţia de avere a senatorului Ilie Sârbu, pe anul 2005, reiese că întreaga locuinţă are o suprafaţă de 364,80 metri pătraţi şi a fost dobândită în anul 2003, pe vremea când ocupa fotoliul de ministru al Agriculturii.
Ca să poată fi cumpărată de Ilie Sârbu, vila de protocol a fost plimbată prin mai multe acte normative, care în final i-au schimbat destinaţia. De la Regia LOCATO a fost trecută la Regia Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) unde, în baza unei alte HG, a fost transformată în sediu de fundaţie.
Şmecheria a făcut posibilă încadrarea vilei în categoria spaţiilor ce puteau fi vândute de RAPPS. În august 2003, imobilul din strada Sfântul Spiridon nr.10 a fost vândut Fundaţiei România, iar a doua zi, revândut ministrului în funcţie Ilie Sârbu. Conform contractului de vânzare-cumpărare, preţul a fost 6.132.000.000 de lei. Ambele tranzacţii au fost făcute în mare grabă, la acelaşi notar.
Senatorul Ilie Sârbu nu are nici o explicaţie pentru modul în care a ajuns vila de protocol în proprietatea sa, susţinând că de cumpărare s-a ocupat nevasta.
El declara, în urmă cu opt ani, în presă: "Eu nu am cumpărat de la RAPPS. Am luat- o cu 200.000 de euro de la o fundaţie. De acte s-a ocupat nevastă-mea. Casa era o mizerie. Ulterior cumpărării am aflat că, de fapt, fundaţia a făcut cu mine o adevărată afacere pentru că imobilul a fost luat de la stat cu 150 de mii de euro , iar mie mi-au vândut- o cu 200 de mii de euro!".
CITIŢI ŞI:
- Traian Băsescu, despre Ilie Sârbu: "De la împuşcătura aia în partea de jos parcă l-a împuşcat cineva în cap"