Ciprian Tătărușanu (34 de ani) va părăsi, în curând, gruparea Olympique Lyon, anunță jurnaliștii din Hexagon.
Potrivit cotidianului L’Equipe, Ciprian Tătărușanu, portarul naționalei României, le-a cerut oficialilor lui Lyon să îl lase să plece în această vară. Internașionalul român insistă pentru a pleca de echipa franceză, după ce a înțeles că nu-l poate înlocui pe Anthony Lopes.
„Tătărușanu spera să ajungă titular după un sezon convingător la Nantes. Fostul portar al Fiorentinei nu și-a acceptat soarta”, scriu cei de la foot01.com.
Mutarea lui Ciprian Tătărușanu la Olympique Lyon s-a realizat în 2019, venind de la Nantes. Însă, „tricolorul” nu a adunat decât șase meciuri oficiale în poarta lui Lyon. A avut trei apariții în Cupa Ligii Franței, două în Ligue 1 și o singură dată a evoluat în Cupa Franței. Portarul român în vârstă de 34 de ani mai are contract cu francezii până în iunie 2022.
Presa din Hexagon a mai anunțat că Tătărușanu ar putea reveni în Italia, după ce între 2014 și 2017 a fost portarul celor de la Fiorentina. În iarnă, jurnaliștii francezi scriau că „Tătă” este dorit de Nice, gruparea franceză antrenată de fostul mare internațional Patrick Vieira.
Mai mult, Ciprian Tătărușanu a fost inclus de France Football într-o echipă inedită a fotbaliștilor care au dezamăgit în Ligue 1: Ciprian Tătăruşanu (Olympique Lyon) – Benjamin Henrichs (AS Monaco), Thomas Basila (FC Nantes), Bafode Diakite (Toulouse), Layvin Kurzawa (Paris Saint-Germain) – Jean-Eudes Aholou (Saint-Etienne), Antonin Bobichon (Angers), Mathieu Dossevi (Toulouse), François Kamano (Bordeaux) – Lebo Mothiba (Strasbourg), Myziane Maolida (Nice). În prezent, cota de transfer a lui Ciprian Tătărușanu este doar 1,2 milioane de euro, potrivit transfermarkt.com.
Din cauza pandemiei provocată de noul tip de coronavirus, campionatul Franței nu se va mai relua în acest sezon. Astfel, Paris Saint-Germain a devenit campioană din oficiu, în vreme ce Olympique Lyon a încheiat sezonul pe locul 7 în Ligue 1. Amiens și Tooulouse au retrogradat, iar Lens și Lorient au revenit pe prima scenă a fotbalului francez.