CONFLICT. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a decis ieri că echipele de club nu sunt obligate să elibereze fotbaliştii sub 23 de ani pentru naţionalele olimpice.
Această hotărâre constituie verdictul dat în conflictul dintre federaţiile naţionale şi mai multe grupări din Europa care nu vor să le permită jucătorilor să evolueze la Jocurile Olimpice. FC Barcelona, Schalke 04 şi Werder Bremen au depus la TAS un apel după ce FIFA decisese că echipele trebuie să le dea voie jucătorilor convocaţi să meargă la Olimpiada de la Beijing. Cu toate acestea, oficialii fotbalului argentinian au dat asigurări că Lionel Messi (FC Barcelona) nu va face cale întoarsă din capitala Chinei, urmând să joace la turneul olimpic.