TAROM, în cădere liberă. Cifrele care anunță dezastrul

Problemele la TAROM se întețesc de la an la an. Raportul calitate preț este contestat de călători, iar un exemplu în acest sens în reprezintă numărul curselor întârziate ale Companiei Naționale de Transporturi Aeriene. 

TAROM a înregistrat anul trecut o creștere semmnificativă a numărului de curse întârziate, raportat la anul 2017. Mai precis, 3.682 de zboruri cu întârzieri a avut TAROM în 2018, cu 992 mai multe decât în 2017, adică o creștere de 33,4%.

În apărare, TAROM spune că motivele sunt neimputabile transportatorului, cauzele întârzierilor fiind: condițiile meteo nefavorabile, restricții de trafic aerian, defecțiuni tehnice, potrivit Profit.ro.

TAROM, bună de plată

În primele 5 luni ale anului TAROM a înregistrat deja 1.233 de zboruri întârziate. Dintre acestea, doar 326 sunt din motive neimputabile companiei. Dintre acestea, 0,5% au avut întârzieri de peste 3 ore, pentru care anual, compania plătește despăgubiri de peste o jumătate de milion de euro.

În ceea ce privește întârzierile și zborurile anulate, TAROM și companiile low cost Wizz Air, Blue Air și Ryanair sunt campioane.

TAROM este în cădere liberă în topul companiilor aeriene din întreaga lume. A scăzut 6 poziții și se află pe locul 55 din 72 la nivel global.