Directorul TAROM, Florin Susanu, a decis să demisioneze în această dimineață. Gestul acestuia a fost făcut chiar în timpul vizitei Papei Francisc în România.
Așa cum au anunțat și autoritățile, Sanctitatea Sa se va întoarce la Roma cu o aeronavă a companiei TAROM.
Florin Susanu și-a dat demisia după doar două luni petrecute la conducerea TAROM. Acesta a fost numit în funcție, în luna martie, de către fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova.
La aceste momente, Ministerul Transporturilor este în căutarea unui director al campaniei de stat.
Amintim că în urmă cu o lună, Prim-vicepreședintele ANAT, Alin Burcea, a declarat că TAROM riscă să intre în faliment de la 1 octombrie. Acesta a susținut că în cei 10 ani de când instituția are probleme, nu a sesizat intenția nimănui de a redresa situația.
TAROM ar mai avea doar 9 milioane de euro în cont şi salarii de plată de 3 milioane de euro lunar.
„La 1 ianuarie 2003, TAROM avea în conturi, şi este verificabil, 500 de milioane de euro. Că a fost şi mandatul domnului Demetriade, care a fost un director dur, dar bun, nu contează. În 2003 erau aceşti bani. Astăzi, mai sunt 9 milioane (de euro - n. r.) în conturile TAROM, iar salariile sunt cam 3 milioane de euro pe lună.
Deci, dacă vor continua în ritmul ăsta, eu îmi doresc, pentru că mai am vreo trei avioane cu ei, să ajungem măcar până în toamnă. Având în vedere că a venit un nou director, la fel ca şi celorlaţi, îi lansez mesajul că îmi doresc ca TAROM-ul să trăiască şi arătăm susţinerea tuturor agenţiilor de turism, pe care o facem cam degeaba de 20 de ani, să se bazeze pe noi. Pentru că eu nu cred că vor putea să scape, hai poate nu faliment sau insolvenţă, o situaţie grea, pentru că suntem în Uniunea Europeană şi nu mai au voie să ia bani de la Guvernul României, pentru că e ajutor de la stat şi, dacă te prind, te taie.”, a declarat Burcea.