Ţările UE cu un grad ridicat de îndatorare ar trebui să-şi reducă datoria cu cel puţin 1% din PIB
- Maria Dima
- 9 aprilie 2023, 17:59
Planificata reformare a reglementărilor fiscale din UE ar trebui să solicite guvernelor ţărilor cu un grad ridicat de îndatorare să-şi reducă în fiecare an datoria cu cel puţin 1% din PIB, se arată într-un document al autorităţilor germane consultat de Reuters.
Documentul, pregătit pentru a fi prezentat în următoarele luni în cadrul discuţiilor din blocul comunitar, prevede ca ţările cu grad mediu de îndatorare să-şi reducă în fiecare an datoria cu minim 0,5% din PIB.
UE încă nu a definit ce ţări vor fi clasificate ca având "un grad ridicat de îndatorare", dar în prezent cel mai ridicat nivel al datoriei guvernamentale ca procent din PIB în rândul statelor membre UE se înregistrează în Grecia (178%) şi Italia (147%).
Nivelul datoriei din multe state membre UE depăşeşte limita de 60% din PIB
În condiţiile în care nivelul datoriei din multe state membre UE depăşeşte limita de 60% din PIB, ele vor avea la dispoziţie între patru şi şapte ani pentru a reveni pe o traiectorie descendentă, care va fi negociată cu CE pe baza analizelor de sustenabilitate a datoriei.
Un guvern poate negocia mai mult timp pentru reducerea datoriei, dacă promite reforme şi investiţii care stimulează creşterea sau rezilienţa, consolidează finanţele publice sau abordează priorităţile strategice ale UE, cum ar fi tranziţia digitală şi verde sau capacităţile de apărare.
În cazul în care economia se confruntă cu şocuri care sunt dincolo de puterea guvernelor, va exista o clauză specială care va permite o deviere temporară de la acordul convenit pentru reducerea datoriei, deşi va trebui aprobat de alte guverne.
Germania şi alte state membre UE sunt îngrijorate că propunerea de a negocia căi individuale de reducere a datoriei va da prea multă putere politică Comisiei Europene. "Reglementarea ar trebui să stabilească o limită mai scăzută pentru necesarul declin al nivelului datoriei guvernamentale ca procent din PIB. Ca prag, ar trebui un declin de cel puţin 1% din PIB pentru ţările cu un grad ridicat de îndatorare şi cel puţin 0,5% din PIB pentru cele cu un grad mediu de îndatorare", se arată în documentul autorităţilor de la Berlin.