De 1 ianuarie 2017, datorită diminuării cotei de TVA de la 20% la 19%, taxele de pașaport au scăzut cu până la 3 lei! Astfel, un pașaport electronic simplu, valabil pe cinci ani, va costa 280 de lei, față de 283 de lei cât era sfârșitul anului trecut.
Practic, de la 1 ianuarie cei care doresc că obțină un Pașaport Temporar – valabil pe un an – au de plătit 218 lei (față de 219 lei cât era până la 31 decembrie 2016)
De asemenea, pentru un Pașaport Electronic Simplu, cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani – se achită 280 lei (față de 283 lei)
Totodată, pentru un Pașaport Electronic Simplu, cu valabilitate 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani – doritorii achită 256 lei (față de 258 lei).
„Micșorarea tarifelor se datorează diminuării cotei de TVA de la 20% la 19%, prevăzută la art.291, alin.1, lit.b din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ceea ce conduce la scăderea contravalorii blanchetei de pașaport ce intră în componența taxei de pașaport, aspect comunicat de C.N. Imprimeria Națională S.A”, se arată într-un comunicat oficial.
Cum se poate efectua plata?
A) prin bancă
- on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului (vezi anexat - lista conturi),
Cetăţenii care fac plata on-line vor prezenta, la momentul depunerii cererii de eliberare a documentelor de care au nevoie, dovada plăţii generată la momentul efectuării tranzacţiei, fără certificarea de către bancă. Atenție, însă, având în vedere că pentru confirmarea tranzacţiei efectuate prin internet banking este nevoie de mai mult de 24 de ore, pentru documentele care se eliberează în aceeaşi zi în care se depune cererea (paşaportul simplu temporar), recomandăm să se utilizeze modalităţi de plată a taxelor care permit dovada plăţii la momentul depunerii cererii.
- de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului (vezi anexa - lista conturi),
B) în numerar
- la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului.
Pentru Bucureşti, plata se efectuează la casieriile Trezoreriei Sector 5 din Bd. Naţiunile Unite nr. 6-8, Calea 13 Septembrie nr.226 şi la ghişeele acesteia deschise special în sediul din Şoseaua Pipera nr. 49;
- la casieriile Instituţiilor Prefectului (în cazul paşapoartelor),
- prin mandat poștal (la orice Oficiu Poştal)
Toate informațiile legate de obținerea documentelor de călătorie le găsiți pe site-ul Direcției Generale de Pașapoarte. Noile tarife, însă, nu au fost deocamdată atualizate!