Tăriceanu: "Nu văd şanse serioase să cadă actualul guvern"

Tăriceanu: "Nu văd şanse serioase să cadă actualul guvern"

Liberalul Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre cei care s-au opus alianţei PNL cu PC, nu crede că echipa lui Traian Băsescu şi Emil Boc poate fi basculată de la guvernare.

"Astăzi, dacă mă întrebaţi, nu văd şanse serioase să cadă actualul guvern. Decât dacă va exista un declic la unii dintre parlamentari, să înceapă să se teamă pentru pierderea locurilor după viitoarele alegeri şi atunci să se basculeze", a spus Tăriceanu, aseară, la Realitatea TV. Fostul premier a explicat şi de ce consideră scenariul demiterii guvernului de către opoziţie nerealist. "Boc, PD şi Băsescu au o bună experienţă politică şi ştiu să foloseasă anumite pârghii de influenţă pe care le au. Şi aici mă refer la cumpăratul voturilor în Parlament cu sume de bani care se duc către Colegiile parlamentarilor, atunci când este vorba de moţiune de cenzură, al doilea instrument este oferirea de funcţii, poziţii cu care mulţi dintre parlamentari sunt foarte mulţumiţi şi satisfăcuţi şi în felul acesta sunt ţinuţi strâns. Pe lângă asta, mai intervine şantajul unora dintre partidele care sunt angrenate în coaliţie", a declarat Tăriceanu. El a reluat şi discuţiile despre dezavantajele pe care pe presupune alianţa PNL cu PC. "Cred că în România este nevoie în continuare de o voce liberală puternică şi autentică. Vă dau un exemplu minor, la viitoarele alegeri, presupunând că va exista o anumită configuraţie politică, Alianţa de Centru-Dreapta, PDL şi PSD, la nivel vizual, elementul liberal dispare. Noi nu mai apărem, suntem sub o umbrelă care se numeşte Alianţa de Centru-Dreapta. Alegătorul nu vede pe buletinul de vot elementul liberal de care eu cred că este nevoie în România", a comentat Tăriceanu, care consideră că "cea mai importantă scadenţă electorală va fi 2012, cu alegerile locale şi cele parlamentare", iar PNL ar trebui să se concentrze pe aceste elemente.