Tăriceanu: Maior ar trebui schimbat din funcție. Aduce deservicii României
- Maria Stan
- 28 august 2018, 16:27
Din funcția de ambasador la Washington, George Maior ar trebui schimbat, întrucât a adus deservicii României în calitate de director al SRI și continuă să o facă și din postura de diplomat, a spus președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Potrivit acestuia, procedura de chemare în țară a lui Maior este însă complicată, pentru că presupune un decret semnat de președintele Klaus Iohannis, precizează Hotnews.
„George Maior face demult deservicii țării sale, de pe vreme când era director SRI și nu înțeleg de ce a fost recompensat cu funcția de ambasador, unde a continuat să facă aceeași politică pe care o facea și la SRI. Trebuie schimbat din funcție. Cu asemenea ambasadori România va continua să figureze în rândul țărilor corupte pentru ca așa au pus oameni ca domnul Maior eticheta, au propagat această idee”, a susținut Tăriceanu, întrebat de jurnaliști în legătură cu scrisoarea lui Giulani și poziția diplomatului român.