Tăriceanu, la Parchet din cauza taxei auto

Parlamentarii PDL au depus o plângere penală, la Parchetul General, împotriva premierului Tăriceanu, acuzându-l de abuz în serviciu pe motiv că nu a anulat taxa auto. PDL-iştii susţin că şeful guvernului era obligat să anuleze taxa, ca urmare a moţiunii simple adoptate de parlament săptămâna trecută.

Motivul: acesta nu a anulat taxa auto de primă înmatriculare, în condiţiile în care parlamentul a adoptat săptămâna trecută o moţiune simplă depusă de PDL, în care se cerea acest lucru. Reprezentanţii PDL susţin că decizia parlamentului trebuia pusă în aplicare de premier, dar acesta nu a făcut-o.

„De la data depunerii moţiunii simple, cu rea-credinţă, Călin Popescu-Tăriceanu şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru într-un mod defectuos şi a cauzat o vătămare a intereselor semnatarilor acestei plângeri, cât şi interesele publice şi ale cetăţenilor“, a declarat deputatul PDL Raluca Turcan.

În plângerea depusă la Parchet, PDL le-a solicitat procurorilor să verifice dacă Tăriceanu se face vinovat şi de fapte de corupţie, în condiţiile în care el este preşedinte de onoare al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme. Tăriceanu a refuzat să comenteze acţiunea PDL. În cazul în care procurorii îi vor cere preşedintelui Băsescu aviz pentru anchetarea premierului, iar acesta va da undă verde, şeful statului va căpăta automat şi dreptul de a-l suspenda pe acesta din funcţie.