Tăriceanu iese la atac

Tăriceanu iese la atac

Fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat azi lipsa unui plan de măsuri anticriză al actualului guvern. Mai mult, Tăriceanu a mai spus că fiecare zi care întârzie elaborarea bugetului de stat şi a planului de măsuri anticriză va duce la prelungirea crizei economice în România.De asemenea, fostul premier a mai criticat ordonanţa de interzicere a cumulului salariu-pensie, spunând mai multe categorii profesionale precum medici, profesori, actori, oameni de cultură şi asitenţi maternali sunt grav afectaţi de această măsură.

"Măsuri pompieristice şi populiste"

Totodată, Tăriceanu a caracterizat măsurile economice luate de noul Guvern ca fiind pompieristice şi populiste.

"Măsurile economice luate de guvernul Boc demonstrează clar incapacitatea şi incompetenţa lor. Aşa cum spuneam, nu au nici până acum un plan anticriză, ci doar măsuri pompieristice".

"Am constat o serie de măsuri din registrul populist. Este vorba de: ordonanţa ce interzice cumulul pensie-salariu, plafonarea indemnizaţiilor pentru mame, limitarea salariilor directorilor de companii. Ar fi bine să respectăm dreptul la muncă al celor care au capacitate de muncă. Guvernul Boc avea soluţii mult mai simple, cum ar fi  rezolvarea problemei pensiilor ieşite în afara sistemului de stat cum este cazul pensiilor din ministerul Apărării sau al Internelor", a adăugat Tăriceanu.

"Copie a eşecurilor guvernului FSN" Potrivit acestuia, în ultima lună am asistat la o copie a eşecurilor guvernului FSN din 1990.

"Şi atunci şi acum nu există un plan de guvernare coerent, iar politicienii sunt preocupaţi de jocurile de culise. Nu se ştie care va fi regimul impozitelor. Cu fiecare zi de întârziere a elaborării bugetului, cu atât se adânceşte criza   în România, aşa cum este cazul uzinei Dacia", a comentat Tăriceanu care consideră că planul anticriză elaborat de Executivul pe care l-a condus a fost anulat. 

Pentru a ilustra eşecul politic al actualei guvernări, preşedintele PNL a vorbit şi despre episodul cu ministrul Oprea.   "Domnul Boc în loc să se ocupe de problemele populaţiei stătea la ora două noaptea de vorbă cu domnul Geoană şi negocia pe cine să pună şef la DGIPI".

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 16:45

Ne puteți urmări și pe Google News