Tăriceanu linişteşte apele în Guvern. „Am hotărât viitorul Coaliției”

Tăriceanu linişteşte apele în Guvern. „Am hotărât viitorul Coaliției”

După şedinţa Biroului Politic Central al ALDE, care a avut loc vineri, preşedintele formaţiunii politice Călin Popescu Tăriceanu a prezentat concluziile discuţiilor pe care le-a avut cu membrii din conducerea partidului

 

„Am hotărât ca viitorul Coaliției să fie asigurat pentru că este nevoie de stabilitate politică, votul colegilor a fost covârșitor în favoarea acestei soluții. De altfel, nu credem că există o alternativă fiabilă în acest moment, chiar dacă există voci care cer demisia Guvernului, aceleași persoane recunosc că nu au capacitatea de a-și asuma responsabilitatea unei guvernări grele", a declarat Călin Popescu – Tăriceanu, potrivit dcnews.ro

De asemenea, Ovidiu Gheorghe Tocaciu, preşedintele ALDE Sibiu a spus că referendumul iniţiat de Iohannis este doar consultativ, ceea ce înseamnă că se va limita numărul de OUG pe justiţie

Ne puteți urmări și pe Google News

„Referendumul a fost unul consultativ, dar nu se poate ignora rezultatul lui, asta înseamnă că NU vor mai fi ordonanțe de urgență pe justiție. Mai mult se va limita numărul de Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului" a explicat câteva din măsurile guvernamentale asumate de ALDE, Ovidiu Gheorghe Tocaciu, preşedintele ALDE Sibiu.

 

Ovidiu Gheorghe Tocaciu a mai spus că ALDE va susţine diminuarea birocrației și a corupției

„Este nevoie şi de urgentarea și prioritizarea alocărilor bugetare pentru informatizarea administrației centrale și locale și interconectarea acestor sisteme, cu precădere către administrația fiscală și vamală, primării și autorități emitente de documente (certificate, autorizații). Efectele acestor măsuri sunt diminuarea birocrației și a corupției", a arătat Ovidiu Gheorghe Tocaciu.

Printre măsurile iniţiate de ALDE se referă la un proiect legislativ care să prevadă că prețurile la produse și servicii trebuie să fie exprimate în lei și nu în echivalentul în euro.

ALDE va sprijini legile împotriva cămătăriei și în favoarea debitorilor – este vorba de legea plafonării dobânzilor, legea retractului litigii și legea leasingului.