Tăriceanu atacă dublul standard din UE: „Vi se pare normal să existe un tratament dublu, diferențiat? Nu este Uniunea Europeană pe care o credeam în momentul aderării”
- Ilinca Drago ș
- 11 aprilie 2019, 22:50
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit joi la Digi24 despre dublul standard care există în Uniunea Europeană, practică care nu se bănuia în 2007, în momentul aderării.
De la discuțiile despre justiție și statul de drept, Tăriceanu a vorbit și despre dublu standard care se aplică în statele membre ale Uniunii Europene. Acesta este revoltat că în România ajung alimentele și produsele de slabă calitate iar prețul acestora este același ca în Europa de Vest.
„Europa e foarte bună la a da lecții, numai că se aplică proverbul acela românesc vechi că e bine să faci ce zice popa, nu ce face popa. Ei, în Parlamentul European, negociază politic, pe față, fără niciun fel de problemă. E o negociere cum n-am pomenit. Justiția, care nu trebuie să fie politizată, la ei e subiect de negociere între Parlament și Consiliu. Cum ar fi dacă la noi am negocia între Parlament și Guvern pozițiile de procurori? Ce-ați zice?”, a spus Călin Popescu Tăriceanu la Jurnalul de seară.
Călin Popescu Tăriceanu a vorbit și despre dublul standard care se aplică în țările din Europa de Est.
„Vi se pare normal să existe un tratament dublu, diferențiat? În loc să curmeze aceste practici, vor să le mențină. Mie mi se pare incorect. Nu este Uniunea Europeană pe care o credeam în momentul aderării, în 2007. Aceste lucruri nu le-am bănuit că pot să se întâmple”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.