Tăriceanu, atac violent laIohannis. Ce l-a scos din sărite pe fostul premier

Tăriceanu, atac violent laIohannis. Ce l-a scos din sărite pe fostul premier

După discursul președintelui Klaus Iohannis, în care a vorbit despre gestionarea în continuare a epidemiei de coronavirus, politicienii din opoziție au reacționat imediat.

Astfel, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că preşedintele Klaus Iohannis a avut joi un discurs ''virulent'' pentru a provoca alegeri anticipate.

„Această virulenţă este nefirească pentru un preşedinte care trebuie să fie echilibrat, echidistant, să îşi joace rolul de moderator în societate. Ieşirea lui am să o citesc într-o cheie care pentru mine este foarte clară: eşecul Guvernului Orban în gestionarea epidemiei de coronavirus şi în gestionarea economiei este evident. Este o incapacitate, incompetenţă cum nu am mai văzut demult. Iohannis îşi dă seama de acest lucru. Guvernul şi PNL s-au erodat în percepţia publică extrem de mult.

În momentul de faţă, asistăm la o prăbuşire a încrederii cetăţenilor în Executiv. Iohannis vrea să-i extragă, dar nu vrea să-i extragă forţându-l pe Orban să îşi dea demisia, ci vrea să provoace alegeri anticipate. De aceea şi atacul foarte virulent la adresa UDMR, pe care în acest fel îi convinge să voteze şi ei moţiunea de cenzură", a afirmat Tăriceanu. Potrivit lui Tăriceanu, „Iohannis face toate gesturile posibile pentru ca Guvernul să cadă la moţiune, pentru ca PSD să depună moţiunea, pentru ca celelalte partide să semneze moţiunea, inclusiv UDMR, şi în acest fel să fie sigur că PNL cade şi nu mai poartă în acest fel responsabilitatea pentru criza profundă în care a aruncat România".

Referindu-se la un eventual refuz al preşedintelui de a desemna premierul propus de PSD, Tăriceanu a spus: „Deciziile preşedintelui pot fi atacate la CCR. Deci, preşedintele Iohannis este obligat să acţioneze conform deciziilor CCR, care a interpretat foarte clar prevederea constituţională care nu-i dă libertatea preşedintelui să pună pe cine vrea el, pe prietenul lui de golf, de tenis ş.a.m.d.. El trebuie să pună un premier care să poată să întrunească majoritatea în Parlament şi pentru aceasta se fac consultările la Cotroceni".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că PSD a creat „intenţionat" o criză sanitară, social-democraţii fiind nemulţumiţi, în opinia sa, „de reuşitele Guvernului PNL".

Şeful statului a explicat că în starea de urgenţă, când în vestul Europei existau, din păcate, sute de mii de cazuri, zeci de mii de morţi, în România a fost epidemie cu decese, dar un număr "foarte limitat".

„Autorităţile îşi făcuseră treaba, lucrurile au mers rezonabil de bine, spitalele, medicii, autorităţile s-au mobilizat. În ansamblu, putem să spunem că la început lucrurile au mers foarte bine. Până acum câteva săptămâni, pandemia a fost gestionată bine de Guvern, de autorităţi. Dar, această situaţie nu a convenit PSD-ului. Guvernul şi-a făcut treaba, preşedintele şi-a făcut treaba, autorităţile şi-au făcut treaba. Şi atunci PSD-ul a căutat soluţii pentru PSD, nu pentru români.

Din păcate, trebuie să recunoaştem, PSD controlează încă majorităţi în Parlamentul României, PSD împreună cu alţii cu care pactizează, de exemplu cu UDMR. Să nu uităm recenta fază când PSD a încercat să treacă pe şest o iniţiativă a UDMR-ului, să dea autonomie aşa-zisei secuimi şi altele. Şi atunci PSD-ul a acţionat acolo unde are încă putere - în Parlament. Au făcut harcea-parcea puţina legislaţie pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie, cu un cinism (...) inimaginabil au tras de timp după ce au distrus parte din legislaţie, ca să nu apară noua legislaţie. După ce i-am criticat aseară, PSD a fost foarte nervos şi m-a acuzat că eu caut vinovaţi. Nu, stimaţi pesedişti, nu caut vinovaţi, îi cunosc şi îi arăt cu degetul şi o să-i arăt şi astăzi: pe voi", a afirmat Iohannis, potrivit agerpres.ro