Tăriceanu: 6% din PIB pentru infrastructură

Tăriceanu: 6% din PIB pentru infrastructură

Premierul a cerut astăzi parlamentarilor să renunţe la "conflictele artificiale" şi să se implice în proiectul de reconstrucţie a zonelor calamitate.

Tăriceanu a mai anunţat că Guvernul va renunţa la "politica paşilor mărunţi" în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură şi va majora la 6% din PIB fondurile alocate pentru infrastructură pentru ca astfel de calamităţi să nu mai surprindă autorităţile nepregătite, informează Mediafax.

"Inundaţiile din această vară au pus din nou la grea încercare capacitatea instituţiilor statului de a interveni rapid şi eficient în sprijinul celor afectaţi. Pentru a putea gestiona cât mai bine situaţia creată de calamităţile din nordul României, aproape trei mii de angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, poliţişti, jandarmi, personal din armată, pompieri, precum şi din alte instituţii ale statului au muncit zilnic fără odihnă în perioada inundaţiilor", a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

"Proritatea noastră a fost salvarea vieţilor omeneşti. Ne-am preocupat să intervenim rapid pentru salvarea bunurilor oamenilor, a gospodărilor şi a instituţiilor sociale afectate", a adăugat acesta.

Premierul a mers astăzi în faţa deputaţilor, adunaţi în şedinţa extraordinară, pentru a prezenta un raport din care rezultă că inundaţiile produse în ultima perioadă au fost cauzate de debite ridicate, cu o probabilitate de producere la 100 sau 200 de ani.

Datele prezentate de şeful Guvernului relevă că ploile torenţiale au afectat 5.859 de locuinţe, dintre care 1.545 trebuie reconstruite, un număr de 71 şcoli şi 8 biserici, precum şi peste 1.200 kilometri de drumuri naţionale, judeţene şi comunale.

Totodată. premierul a precizat că plăţile de ajutoare sociale, în valoare totală de 95 milioane lei, au fost deja distribuite către 90% dintre sinistraţi, şi a asigurat că toate materialele de reconstrucţie, în sumă de 57 milioane lei, vor fi livrate până la 15 septembrie. El a estimat o sumă totală pentru acoperirea cheltuielilor de reconstrucţie a locuinţelor la 27 milioane lei.

Premierul şi-a întrerupt pentru câteva secunde discursul şi s-a adresat parlamentarilor, spunându-le "Mă scuzaţi dacă vă deranjez cumva prin informaţiile pe care vi le prezint".

El a continuat citirea raportului şi a cerut parlamentarilor să lase la o parte "conflictele artificiale" şi să se implice total în reconstrucţia zonelor calamitate.

"Trebuie să fim în continuare pe teren să-i ajutăm pe sinistraţi", a declarat acesta, precizând că în şedinţa de guvern care va continua, după prezentarea raportului, va propune suplimentarea fondurilor destinate reconstrucţiei caselor distruse de ape.

Ne puteți urmări și pe Google News