Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei s-a deschis vineri, 29 noiembrie 2024. Nicușor Dan, primarul capitalei, a declar că ediția de anul acesta se aseamănă cu ediția din 2023. Costurile de a amenajarea ale târgului ajung la aproximativ nouă milioane de lei.
O perioadă complicată, dar luminițele se aprind
Edilul capitalei, Nicușor Dan, a transmis că deși este o perioadă grea, din punct de vedere politic, trebuie să-și finalizeze promisiunile.
„Trăim nişte momente complicate pe plan politic, însă era obligatoriu să facem lucrul ăsta pentru copii. Aşteptau să respectăm data pe care am anunţat-o, de asemenea pentru turiştii străini care s-au obişnuit deja să vină la Târgul de Crăciun din Bucureşti”
Ediție similară cu cea de anul trecut
Nicușor Dan a declarat că ediția de anul acesta se aseamănă cu cea din 2023, dar este completată de ziua dedicată copiilor cu nevoi speciale.
„Am avut anul trecut 1,3 milioane de vizitatori, dintre care 30% turişti străini. Foarte important este şi că o să avem o zi numită 'Silent day' pentru copii cu nevoi speciale, în care oprim luminile şi instalaţiile de sunet care ar putea să-i deranjeze, în funcţie de dizabilitatea pe care o au”, a explicat primarul general.
Un târg de aproximativ nouă milioane de lei
Nicușor Dan afirmă că acest târg a costat aproape nouă miliane de lei, iar suma maximă pe care o poate recupera este de aproape 4 milioane de lei.
„Nu am sumele exact, dar, de principiu, ne costă cam 8 - 9 milioane şi recuperăm cam 3 - 4 milioane. Diferenţa este plătită de municipalitate”, a explicat Nicuşor Dan.
De asemenea, edilul capitalei a declarat că târgul va fi deschis până pe 26 decembrie, inclusiv.
Cum se va desfășura târgul
În cadrul târgului, vor fi amplasate o roată panoramică, două trenuleţe, un carusel, bradul înalt de 30 de metri și Casa lui Moş Crăciun.
Programul artistic va fi împărțit în două zone, un cu DJ și una cu muzică tradiţională.
„După cum puteţi vedea există un carusel, două trenuleţe, o roată panoramică, bradul înalt de 30 de metri, Casa lui Moş Crăciun. Până pe 14 decembrie, când va sosi Moş Crăciun, elfii lui vor fi aici şi vor primi scrisorile copiilor. Pentru programul artistic avem două zone, una cu muzică tradiţională, precum şi o zonă de DJ pentru publicul mai tânăr. Ne bucurăm că vin din ce în ce mai mulţi turişti, vizitatori", a explicat Claudia Popa, directorul Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie - CREART.
Târgul va fi deschis zilnic, în cursul săptămânii de la ora 12:00, iar în weekend de la ora 10:00, intrarea fiind liberă.
„Credem că este o ediţie spectaculoasă, foarte mulţi meşteri tradiţionali, avem peste 130 de căsuţe din care 30 de meşteri autentici”, a declarat directorul CREART.
Caravana Coca-Cola nu a lipsit de la ediţia din acest an a târgului, având prezente un autobuz etajat și trei camioane, tema lor fiind „Şcoala de Moşi Crăciun”, un simbol al sărbătorilor, la nivel internaţional.
Cine va fi prezent în primele zile
În prima seară a târgului, vizitatorii au asistat la un concert Nicole Cherry. După ora 19:00, sâmbătă, va cânta Lidia Buble, Ovidiu Lipan Ţăndărică cu Fanfara Zece Prăjini și Paula Crişan.
De Ziua Naţională a României, duminică, începând cu ora 17:00, vor avea loc o serie de spectacole folclorice prezentate de Ansamblul Artistic Profesionist "Baladele Deltei" din Tulcea, Minoritatea ucraineană - Ansamblul "Kolomeika" din Siret, jud. Suceava; Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei" din Focşani; Comunitatea aromână - Ansamblul "Iholu" din Constanţa; Ansamblul "Burnasul" din Teleorman; Minoritatea greacă - Ansamblul "Asteria" al Uniunii Elene din România, Filiala Bucureşti; Ansamblul Profesionist "Drăgan Muntean" din Hunedoara, dirijor George Cîlţea cu soliştii: Ciprian Roman, Cristian Fodor, Iulia Mihai, Ilie Caraş, Ingrid Boengiu, Andreea Feraru, Daniel Pop.
Începând cu ora 20:30, va fi un spctacol special dedicat Zilei României, asigurat de Fuego în concertul „Drag de România Noastră!”.
Seara de Ajun
Unul dintre cele mai importante concerte din cadrul târgului va fi cel de Ajun, pe 24 decembrie, când Orchestra Metropolitană Bucureşti - dirijor Daniel Jinga, solişti Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic, va susține un program artistic.
Casa lui Moş Crăciun, tradiție
Cea mai îndrăgită tradiție a Târgului de Crăciun Bucureşti, indiferent de vârstă, este casa lui Moş Crăciun, care surprinde publicul în fiecare an.
Cei mici sunt aşteptaţi aici, zilnic, cu părinţi şi bunici, pentru a putea afla „Magia scrisorilor de Crăciun”, programul fiind: luni - vineri (12,00 - 14,00/17,00 - 22,00); sâmbătă - duminică (10,00 - 13,00/17,00 - 22,00).
Moş Crăciun va ajunge la Târgul de Crăciun Bucureşti pe 14 decembrie, la ora 17:00. Acesta va fi prezent, timp de 11 zile, în Piaţa Constituţiei și va asculta dorinţele copiilor.
Ca fiecare întâlnire să fie transformată într-o amintire de nepreţuit, elfii veseli şi zglobii, ajutoarele lui Moş Crăciun, vor contribui la magia momentului.
Programul de întâlniri cu Moş Crăciun este: 15, 21, 22 decembrie - în intervalele orare 10:00 - 13:00/17:00 - 22:00, iar între 16 - 20 şi 23 - 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 - 14:00/17:00 - 22:00, conform Agerpres.ro