Târg pentru viaţă sănătoasă

Pernuţe terapeutice din plante, gemuri şi dulceţuri, cozonaci, plăcinte şi alte bunătăţi făcute în casă, mirodenii, uleiuri fine de măsline, cosmetice naturale de la Marea Moartă, dar şi plante decorative, biciclete şi produse handmade stau aliniate pe tarabe în curtea Muzeului Ţăranului Român, la Târgul pentru o viaţă sănătoasă.

Deschis ieri, târgul cu bunătăţi pentru trup şi suflet poate fi vizitat până mâine inclusiv, de la 10.00 la 18.00. Biletul de intrare costă 6 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru elevi. Din tarif, 1 leu este donat pentru acţiuni ecologice. Magiun şi palincă

Gospodine din mai multe colţuri ale ţării au adus la muzeul de la şosea magiunuri şi gemuri pe alese. Se jură că fragii, murele, gutuile, nucile şi cireşele au stat departe de conservanţi şi E-uri. Vizitatorul poate să deguste înainte de a cumpăra. Iar după ce se decide, scoate din buzunar în jur de 10 lei pentru 250 de grame de gem făcut după reţete tradiţionale.

Lângă masa cu dulceţuri, doamnele mai găsesc şi miere de albine, de la şes sau de la munte, dar şi cozonaci, plăcinte cu brânză şi mărar sau prăjituri cu fructe, toate coapte într-o gospodărie din judeţul Argeş.

Doi paşi mai încolo, domnii îşi pot delecta papilele gus tative cu palincă de prune şi vinuri de ţară. Pofticioşii sigur vor face un popas şi la standul cu mezeluri şi cărnuri, „toate de casă”. Perne terapeutice

Agitaţie mare este la standurile cu plante medicinale şi ceaiuri. Producătorii te conving să-ţi bagi nasul în borcanele cu amestec de plante şi să alegi ceaiul care ţi se potriveşte: verde, negru sau alb, cu portocale, vanilie sau floarea soarelui, energizant, relaxant sau detoxifiant. Un pachet de ceai bio costă la târg cel puţin 8 lei. Ajunge şi la 45 de lei, dacă alegeţi un ceai negru clasic din India, cu aromă uşoară de nucă.   O firmă din Bacău caută să-i convingă pe vizitatori că viaţa sănătoasă este în strânsă legătură cu plantele medicinale, de cultură ecologică.

La standul Farmacia Naturii găsiţi, pe lângă ceaiuri naturale şi comprese cu seminţe de grâu organic (pentru ochi obosiţi), şi pernuţe terapeutice. Antialergică, antimigrenă, antitabacică, antireumatică sau afrodiziacă, perna conţine amestecuri din plante. „Cea antistres, de plidă, e umplută cu valeriană, lavandă, sulfină, păducel, melisă, hamei, busuioc şi tei. O puteţi pune în pat, lângă dumneavoastră, sau sub perna de dormit. Ea lucrează prin eliminarea uleiurilor volatile, care sunt preluate de cele 10 milioane de celule de receptare a mirosului pe care le deţine omul şi sunt transmise a colo unde e nevoie”, explică Iulia Barbu, manager Farmacia Naturii. O pernă costă în tre 15 şi 150 de lei, în funcţie de mărime.   Săpun cu trandafir

La Marina Herbals găsiţi decocturi detoxifiante, digestive, diuretice, laxative, antibalonare şi chiar anticelulitice marca Balestra& Mech. Preţurile, reduse cu 25%, sunt de 41, 50 şi 60 de lei.

Înainte de plecare, treceţi şi pe la standul cu săpunuri naturale, cu glicerină şi uleiuri esenţiale - trandafir, ananas, scorţişoară, argilă, miere, cânepă, cappuccino, fre zii, mărar sau smochine. 100 de grame de săpun costă între 6 şi 12 lei, în funcţie de aroma aleasă.